„Busola literară” – nou
proiect de promovare a literaturii contemporane românești în Polonia
Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.
Busola ne
indică azi:
PEREȚI SUBȚIRI, de Ana Maria Sandu
17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile îşi trăiesc sub ochii celorlalţi ritualurile şi descompunerea. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale.
Coordonatele de localizare a cărții:
Editura Polirom, Iași, 2017, 232 pg.
Cine este Ana Maria Sandu?
Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, text care stă la baza spectacolului de teatru cu acealși nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă (Editura Polirom), dramatizat, de asemenea. În 2017 a publicat volumul de proză scurtă, Pereți subțiri, apărut la Editura Polirom. În 2019 a publicat volumul de eseuri Mama îmi spune că am o viață frumoasă, la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2016, la Editura Humanitas. Din 2016 a inițiat, împreună cu poeta Svetlana Cârstean, proiectul „Incubatorul de lectură”. Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema veche.
Conduși de busolă, Veni,
legi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit, am spus):
„Bucureştiul are
o viaţă nocturnă numai a lui, un fel de-a respira diferit de-al altor oraşe,
iar cei care îl străbat cu bicicletele sau la pas, în miez de noapte, par să
fie şi cei care-l înţeleg cel mai bine. Ana Maria Sandu, autoarea volumului de
proză scurtă Pereţi subţiri, a cucerit de multă vreme, prin
scris, sensul ascuns al unui astfel de oraş, iar povestirile din carte par
spuse de zeci de oglinzi ascunse în zeci de apartamente de bloc. [...] Oameni
diferiţi, cu vieţi diferite, se îndrăgostesc de propria lor existenţă în acest
bloc, fără să ştie, acceptând inconştient greutăţile vieţii. Aici se
încheie bătăile unor inimi şi tot în acest bloc alte inimi încep să bată din ce
în ce mai tare. În acordurile unui violoncel, suspiciunile se îmblânzesc,
vrăjmăşiile de pe paliere îşi pierd din tărie, iar „amorţeala în care trăiau,
prinşi bine, ca într-un insectar”, se face „ţăndări”. Pomenile şi petrecerile
de logodnă sunt evenimente care, deopotrivă, îi reunesc pe proprietari sau pe
chiriaşi. Înţelegători, dar vigilenţi, cei cu vechime par să înţeleagă cel mai
bine mersul timpului şi să uite, totodată, că aceleaşi reguli li se aplică şi
lor. [...] Poveştile se întrepătrund întocmai ca saluturile dintre vecini, nu
fără să conteze, dar fără să-l oprească din mers pe cel întâlnit. Ritmul
vieţilor din acest bloc e bine definit şi nu pare să iasă din matcă. Viaţa, aşa
cum o cunoaştem cu toţii, îi dictează, an de an, aceleaşi reguli. Doar uneori,
aşa cum veţi descoperi odată cu lectura acestui volum, unele personaje decid să
încalce regulamentul de ordine interioară”. [Mihaela Pascu-Oglindă,
bookaholic.ro]
„Pereţi
subţiri (Editura Polirom, Iaşi, 2017) ne propune, în primul rînd, o meditaţie polifonică pe marginea
rolului esenţial pe care îl deţine spaţiul urban în procesul de construcţie şi,
mai ales, de-construcţie identitară. [...] Altădată ideal locativ şi însemn al
bunăstării sociale, apartamentul de bloc devine, el însuşi, o emblemă a
înstrăinării definitive: martor fără voie, doar în aparenţă protejat de dramele
colocatarilor, asfixiat într-un spaţiu din ce în ce mai strîmt, separat de
exterioritate prin pereţi din ce în ce mai subţiri, locuitorul lui nu îşi mai
poate recupera decît rareori iluzia unei singurătăţi necesare sau a unei
intimităţi taumaturgice… [...] Efortul iniţial de conservare a propriei
intimităţi este nu doar costisitor energetic, ci şi inutil, aşa încît
colocatarii preferă să îl înlocuiască repede cu un fel de trai în comun, asumat
fără ezitări sau regrete vizibile”. [Emanuela Ilie, convorbiri-literare.ro]
„Scriitoarea creează portrete individuale sau de cuplu (tînăr sau pensionar) prin dialoguri tragi-comice, prin cultivarea detaliului semnificativ şi a unor descrieri lapidare, din fraze scurte, dar care surprind esenţialul. Poveştile de viaţă sînt una mai diferită decît alta, cititorul e mereu surprins, pentru că drame „de etapă” sau de o viaţă întreagă sînt găzduite de blocul în care încap destinele mai multor generaţii, în cele din urmă. Bătrîni copleşiţi de vîrstă, tineri care încearcă să îşi construiască un cuplu sau îi constată falimentul, personajele par cehoviene, pentru că sînt nişte anonimi atît de… umani, plini de speranţe, de deziluzii, de vise, de bucurii şi de suferinţe. Nimic nu e eroic, iar textul e scris cu atîta siguranţă încît îţi lasă impresia (falsă) că e uşor să scrii aşa ceva. Cartea are un merit special, dincolo de talentul autoarei de a spune poveşti: acela că duce mai departe miza realismului. Blocul din Pereţi subţiri nu e doar cubul trist în care se înghesuie atîţia oameni să trăiască (faute de mieux), ci e o scenă a lumii, o scenă în miniatură. Autoarea încheie şi începe cîteva dintre povestiri cu moartea eroului, iar în final, nu doar exotismul potolit al destinelor înfăţişate îţi rămîne, ca cititor, ci şi tendinţa de a medita la Timp, la Viaţa care trece. O puzderie de emoţii”. [Serenela Ghițeanu, litero-mania.com]
Vreți să vă convingeți? Busola vă dezvăluie un fragment din carte:
„ Caruselul
— Îmi cer scuze, aceasta a fost
ultima comandă! le-a zis chelnerul politicos, dar vizibil nerăbdător să strîngă
cît mai repede.
Era
trecut de 12 noaptea și, de-a lungul serii, se mai opriseră în alte două
locuri. Fuseseră mai mulți, dar ceilalți se pierduseră unul cîte unul pe drum.
Acum, după ce un taxi îl luase și pe ultimul petrecăreț, rămăseseră doar ei.
Nici un paravan nu amortiza tensiunea crescută de la o oră la alta, nici o
ieșire de siguranță nu putea să-i scoată din corzile unde se împinseseră unul
pe altul. Se contraziseseră, ridicaseră vocile, se hăcuiseră din priviri, dar
nu se putuseră abține și basta.
—
Ce facem, ne mutăm în altă parte? a întrebat-o el, în timp ce își căuta
portofelul în buzunarul hainei albastre de fîș, lăsată pe spătarul scaunului.
Scosese
o bancnotă de 50 și numărase banii lăsați pe masă de ultimul prieten care
plecase. Își luase rest o hîrtie de 10, mai verificase o dată suma totală și
abia apoi se ridicase.
—
Mai avem unde? a întrebat și ea, chinuindu-se să-și închidă fermoarul de la
geantă.
—
Auzi, n-ar fi o idee mai bună să mergem la tine?
— Te arunci, nu glumă, i-a
tăiat-o ea.
Amîndoi știau că era a o suta încordare
de mușchi, care n-avea legătură cu berile băute în seara aia, ci cu dispariția
lui din ultimele două luni și cu revenirea de acum.”... [citește mai departe aici]
Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!
