„Busola literară” – nou proiect de promovare a literaturii contemporane românești în Polonia
Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.
Busola ne indică azi:
NARCOTICE ÎN CULTURA ROMÂNĂ. Istorie, religie și literatură, de Andrei Oișteanu
Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, volum distins cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, reprezintă un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor, primul de o asemenea anvergură întreprins pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu până în 1990, continuă să fie abordată în genere cu rezerve, iar documentarea întâmpină serioase dificultăţi. Volumul a ajuns în 2019 la cea de-a patra ediție românească – revăzută, adăugită și ilustrată – și a fost distins la apariție cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România.
Această carte s-a născut ca un studiu de istorie a religiilor, cercetând iniţial felul în care Herodot, Strabon şi alţi istoriografi greci şi romani au povestit despre modul în care plantele psihotrope erau folosite în diferite ritualuri de către geto-daci, traci şi sciţi. Pe urmă am cercetat cum au supravieţuit aceste obiceiuri în folclorul religios, în „medicina babelor", în istoria medievală a regiunii şi apoi în epoca fanariotă. După aceea m-a preocupat să fac încă un pas şi să cercetez cum a trecut acest fenomen din zona culturii premoderne în cea a culturii înalte. Am căutat să văd cum a supravieţuit la scriitorii români, începând cu Milescu Spătarul şi Cantemir până la cei din ziua de astăzi. Este un mod de abordare care nu prea se mai practică azi. Este o metodă, să zicem, de secolul al XIX-lea, şi anume, abordarea unui subiect de la origini până în prezent, de la Herodot la „hip-hoperii" de astăzi. (Andrei Oișteanu, într-un interviu cu Rodica Binder, Deutsche Welle)
În capitolele dedicate epocii moderne și contemporane, Andrei Oișteanu a cercetat modul în care „s-au raportat la diferite narcotice si halucinogene unii scriitori, artisti si intelectuali români – de la romancieri ale căror personaje își administrează substanțe stupefiante, până la scriitori care își analizează propriile experiențe narcotice; de la poeți care și-au administrat narcotice pentru hrănirea imaginației și forțarea creativității, până la cei care le-au utilizat în căutarea «paradisurilor artificiale»; de la cercetători care au studiat folosirea remediilor psihotrope în Orient, până la scriitori care s-au sinucis folosind opiacee; de la savanți care au experimentat efectele substanțelor psihedelice, până la istorici ai religiilor care au studiat utilizarea plantelor psihotrope în cadrul manifestărilor religioase și magico-rituale”.
Coordonatele de localizare a cărții:
Editura
Polirom, Iași
(2010, 2011, 2014), 2019, 720 pg.
Traducere în limba germană: Editura Frank & Timme, Berlin, 2013
Cine este Andrei Oișteanu?
Andrei Oişteanu (n. 1948) este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), profesor asociat la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. Cărţi publicate: Grădina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească (1989); Cutia cu bătrâni (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999); Imaginea evreului în cultura română (2001, 2004, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Bucureşti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (2002); Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, 2013); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (2009; Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române; Premiul B’nai B’rith Europe); Konstruktionen des Judenbildes (2010); Narcotice în cultura română (2010, 2011, 2014; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (2013); Sexualitate şi societate (2016; Premiul „Scriitorii anului 2016”); L’immagine dell’ebreo (2018). Studiile și eseurile sale au fost traduse și publicate în Europa și SUA, a fost invitat să-și lanseze volumele la târgurile internaționale de carte de la București, Budapesta (2005), Paris (2008, 2013), Torino (2009, 2019), Frankfurt (2011), Ierusalim (2011, 2015), Leipzig (2018) ș.a. Pentru studiile și cercetările sale i-au fost conferite premii și distincții în România, Italia, Belgia și Israel. Din mai 2012, Editura Polirom a început să publice „Seria de autor «Andrei Oișteanu»”. Au apărut până acum 7 volume. Pentru anul 2021, are în pregătire un volum nou: Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților.
Conduși de busolă, Veni, legi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit, am spus):
„Andrei Oişteanu lucrează exemplar, ca un campion al culturii de construcţie, pe cărţi şi teme memorabile. Aş mai releva spectacularitatea senzorială unică a volumului, pe care Oişteanu l-a scris cu infinită savoare şi cu un imperceptibil simţ al umorului. Nu simţi la el încrâncenare sau crispare de savant autosuficient. Narcotice în cultura română e o carte vie, atât în sensul intelectual, cât şi în cel existenţial al termenului. Miza mare a volumului este aceea de a investiga prezenţa culturală românească a halucinogenelor de la origini până în prezent, ceea ce conferă cărţii un aer de exhaustivitate exemplară”. [Ştefan Borbély]
„N-am putut să las din mână cartea lui Andrei Oişteanu. Am aflat din ea că mulţi autori din cultura română foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard si distrug. Cei care sunt artişti cu adevărat, cei mai mulţi dintre ei, au ars lumânarea la ambele capete. Sunt faimoşii damnaţi pe care îi cunoaştem. Toţi aceşti oameni foloseau droguri de diferite feluri pentru a-şi elibera mintea. Cartea lui Andrei Oisteanu este o parte a tabloului, până acum escamotată, a culturii române”. [Mircea Cărtărescu]
„Vorbim de unul dintre acele studii în
care tocmai rigoarea – și istorică, și literară – reușește să nu te facă să lași
cartea din mână. Atâtea scrisori, biografii, jurnale și tratate uitate sau puțin
citate sunt scoase acum la lumină pentru amănunte narcotizante, căci ele fac
deliciul și, fără exagerare, iluminarea oricărui curios.
Încă un atu al acestui studiu fără
doar și poate remarcabil: reușeste să rămână deschis și neutru, nu impune o
perspectivă sau concluzii. Fenomenul narcoticelor e vechi de când lumea și este
prezentat în toate splendoarea și diversitatea paradisurilor sale artificiale.
Fără ostentație, moralisme și șabloane încremenite de uimire sau dezgust”. [Mădălina
Georgescu, bookaholic.ro]
„Narcotice în cultura română este o carte multietajată, care ne ajută să înțelegem mai bine nu doar lumea în care trăim, ci și cultura sau culturile din care provenim, pe cele care ne sînt mai mult sau mai puțin străine. Este o carte reper, o carte-cheie a culturii române contemporane, la care mai multe domenii se pot raporta cu foarte mult profit intelectual. În calitate de istoric literar, am avut foarte multe de învățat din această sinteză, construită cu un ochi de insectă, și am găsit extrem de multe lucruri pe care nu le cunoșteam, care m-au făcut să-mi extind anumite cercetări. În egală măsură, este un volum care pune sinapsele în mișcare, care face legături, care operează deschideri între cîmpuri disciplinare foarte diferite, între autori foarte diferiți, între culturi foarte diferite. Andrei Oișteanu este un constructor și un mediator cultural, dar este și un om care, prin cărțile pe care le scrie nu-și propune numai să îi ofere cititorului cunoaștere, ci și să îl facă să-și pună întrebări asupra culturii din care provine și asupra propriei identități. Această confruntare cu limita psihică în diferite culturi reprezintă o provocare identitară majoră. Îl felicit pe Andrei Oișteanu pentru curajul și anduranța intelectuală pe care a dovedit-o, este extrem de greu să stăpînești atîtea domenii cu dezinvoltura pe care ne-o dovedește”. [Paul Cernat, Suplimentul de cultură]
Vreți să vă convingeți? Busola vă dezvăluie un fragment din carte:
„Mircea Eliade în India: Opiu și canabis
În primăvara anului 1929 Eliade avea douăzeci și doi de ani și locuia la Calcutta, în pensiunea doamnei Gwyn Perris din Ripon Street nr. 82. Într-o pagină din Memorii referitoare la acea perioadă, Eliade scrie: „A fost o săptămînă ciudată, în care am întâlnit tot felul de necunoscuți și necunoscute [...]. O dată, cu un asemenea grup, am intrat într-o casă din China Town, unde se putea fuma opium pe o sumă modestă. Am descoperit că chiar și dl Perris își îngăduia la răstimpuri o asemenea fantezie. [...] Ne întorceam acasă spre dimineață. În mașină, una din fete [...] îmi atrăgea din nou atenția să nu cumva să spun unde am fost, să spun doar că am petrecut cu prietenii într-un bar din China Town. Amintirile mele erau, de altfel, destul de tulburi. Nu puteam distinge întotdeauna ceea ce mi se întâmplase cu adevărat de ceea ce îmi închipuiam [...]. Eram istovit, îmi simțeam capul greu, pleoapele grele, ca de plumb. [...] Încercam să le conving (pe gazde) că oboseala de datora unui pahar de whiskey băut pe nerăsuflate. Poate era adevărat, dar asta nu explica starea de semiinconștiență și fantezie în care mă aflam aproape tot timpul. Simțeam că se întâmplase ceva cu mine, dar nu izbuteam să-mi amintesc exact ce”... [citește mai departe aici]
Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!
