„Busola literară” - expediții prin noi ținuturi ale creației românești. Teatrul Gianinei Cărbunariu

„Busola literară” – nou proiect de promovare a literaturii contemporane românești în Polonia

Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.

Busola ne indică azi:

TEATRUL Gianinei Cărbunariu

„Teatrul e legat de realitate, e legat de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.“

„Eu nu scriu de obicei texte de teatru, nu mă consider un autor dramatic. Spectacolele se nasc din întîlnirea mea cu un subiect, cu o temă. Textul vine pe parcurs şi probabil varianta finală este gata abia la premieră (uneori, fac tăieturi sau modificări şi după premieră). Documentarea este un moment foarte important pentru că atunci apar şi conceptul de spectacol, conceptul de scenografie, mişcare etc. Uneori, înainte de a scrie scenariul, fac improvizaţii cu actorii, pe baza materialului ales. Pe scurt: spre deosebire de procesul classic, în care spectacolul se naşte din interpretarea unui text, în cazul acesta, spectacolul se naşte din întîlnirea cu o realitate. Spectacolul însă nu îşi propune să redea o realitate, ci întîlnirea subiectivă, a mea şi a celorlalţi artişti implicaţi, cu această realitate pe care, uneori, îmi este imposibil să o înţeleg.”

“În general pornesc de la realitate, fie că este vorba de realitatea actuală, fie că e vorba de un trecut recent încă neclarificat. Și pornesc de aici cu niște întrebări. Mă atrag temele care tratează situații paradoxale, evenimente care nu sunt prea bine receptate, mă interesează să receptez și să mă întâlnesc cu acea realitate, fiecare spectacol fiind o traducere a acestei întâlniri pentru că, de fapt eu nu redau realitatea ci întâlnirea mea, a colaboratorilor mei cu acea realitate. Și din acest punct de vedere fiecare artist se hrănește din realitate, fiind diferite moduri de a o transpune. Mă interesează să regăsesc ceva din întrebările mele în artă și când vorbim de realitate, totul devine politic...”

„Pentru mine teatrul e interesant încă, după nu știu câți ani de muncă, tocmai pentru legătura asta pe care o stabilește atât cu realitatea, cât și cu publicul.”

“Asta mi se pare fascinant la teatru: ești într-o sală cu 300 de oameni, de exemplu, și toți aceștia, acolo, formează o societate, o comunitate care analizează niște probleme și le conștientizează.Evident nu sunt o masă de oameni care gândesc la fel, însă mi se pare interesant ca negociere măcar.”

„De fapt, dincolo de temele mari pe care le-am ales pe mine mă interesează poveștile oamenilor, dincolo de, să zicem, tema politică. Toate temele acestea le vezi în poveștile oamenilor, povești simple și asta cred că vrea și publicul, nu doar să primească unilateralismul unui eveniment. Ca artist încerc să înțeleg povestea umană. Asta mă interesează.”

„Ar fi bine dacă teatrul ar putea schimba lumea dar nu poate face asta, nu poate influența deciziile politice. Ce poate face însă e să miște individul, să facă oamenii să-și pună întrebări.”
[Gianina Cărbunariu]

Coordonatele de localizare ale cărților apărute în România, în așteptarea unei antologii în Polonia:

mady-baby.edu, Cartea Românească, Iași, 2007, 2011, 248 pg.
Tigru, Ed. Liternet (online), 2017

Cine este Gianina Cărbunariu?

Gianina Cărbunariu (n. 1977) este dramaturg și regizor de teatru. Personalitate distinctă a scenei teatrale internaționale, co-fondatoare a grupului dramAcum, proiect de sprijinire a dramaturgiei contemporane românești. A devenit cunoscută prin piesele implicate social Stop the Tempo și mady.baby,edu, ulterior Kebab. Reacționează permanent la problemele fierbinți din țară, în piese precum De vânzare, Mihaela, tigrul din orașul nostru, Tipografic Majuscul, Oameni obișnuiți.
Gianina Cărbunariu cultivă un teatru puternic, care refuză conservatorismul ideologic și estetic. Aspru, lucid, revoltat chiar în fața derapajelor din lumea contemporană în plan moral, social, ideologic. Colaborează cu importante teatre și festivaluri din România și străinătate, piesele sale sunt traduse, montate și jucate în peste cincisprezece limbi.
Pentru originalitatea sa regizorală, GianinaCărbunariu a primit nenumărate premii (printre care Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol al anului 2014 – De vânzare, coproducție Teatrul Odeon din București și Teatrul de Stat din Hamburg.A fost de două ori în selecția oficială a Festivalului de la Avignon (în 2014, în calitate de autor și regizor al piesei Solitaritate, coproducție Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, Festivalul de la Avignon, Teatrul Național din Bruxelles, și în 2016, ca autoare a piesei Tigrul, în spectacolul produs de Royal Dramatic din Stokholm și Compania suedeză Jupither & Josephsson). În toamna lui 2019 statul francez i-a conferit Ordinul Artelor și Literelor în Grad de Cavaler. Din 2018 este director general al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.

În limba polonă, Gianina Cărbunariu este prezentă cu piesa mady.baby.edu în volumul Sześć minut rumuńskiego teatru. Antologia współczesnych sztuk (Șase minute de teatru românesc. Antologie de piese contemporane, Ed. Panga Pank, Kraków 2008, trad. Joanna Kornaś-Warwas). De asemenea, revista de teatru „Dialog” a publicat mady.baby.edu în nr. 2/2007, precum și piesa Stop the Tempo! în nr. 6/2005 (trad. Radosława Janowska).
În anul 2011, Gianina Cărbunariu a fost prezentă ca autoare și regizoare la două festivaluri poloneze: „Dialog” din Wrocław, cu spectacolul 20/20, în interpretarea Studioului Yorick din Târgu Mureș, și „Demoludy” din Olsztyn, cu spectacolulSado-maso blues bar, în interpretarea Teatrului Mic din București. În 2012, regizoarea a revenit în Polonia cu piesa X mm din Y km, producție ColectivA din Cluj-Napoca, prezentată la Varșovia în cadrul show-case-ului „Regizori români la TR Varșovia”. Ediția 2014 a Festivalului „Konfrontacje” de la Lublin a prilejuit întâlnirea publicului polonez cu piesa Tipografic Majuscul, în regia Gianinei Cărbunariu și interpretarea actorilor Teatrului Odeon, precum și cu spectacolul …nie czekajcie (...nu așteptați) – coproducția Teatrului „J. Szaniawski” din Wałbrzych și Centrului pentru Cultură din Lublin, în regia lui Robert Zawadzki, pe baza textului Kebab. La rândul ei, piesa Stop the Tempo!, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar, a fost pus în scenă în 2015 la Teatrul „Helena Modrzejewska” din Legnica, în regia lui Jarosław Tumidajski, și este jucată până în prezent.
În 2020, regizorul Radu Jude a realizat filmul „Tipografic Majuscul“, după un scenariu scris împreună cu Gianina Cărbunariu, film prezentat în premieră internaţională în cadrul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Berlin.

Conduși de busolă, Veni, legi/vedi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit/am văzut, am spus):

„Rar, foarte rar se întâlnesc astfel de spectacole „lecții” de viață inspirate din concretul istoric, încărcate de emoție, tensiune și adevăr, realizate prin mijloace teatrale ieșite din convenția obișnuită. Gianina Cărbunariu și echipa sa, propun un „altfel de teatru”, provocator la gândire și judecarea trecutului nu îndepărtat al istoriei noastre, raportat subtil la actualitate. Tinerii care nu au trăit epoca subiectului, o pot cunoaște și vor fi uimiți; cei născuți atunci, vor avea unii lacrimă în ochi, iar alții vor fi deranjați că le-a fost pusă în față, astăzi, oglinda faptelor din trecut. [Tipografic. Majuscul, Ileana Lucaciu]

„Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o „tigresă” evadează dintr-o grădină zoologică iar perliplul ei ca ființă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de cîteva păsări și de cîteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertății (care se termină prost întrucît trigresa este împușcată până la urmă pe străzile orașului de forțele de ordine) Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic și cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunități” – spune Matei Vișniec despre Tigrul din orașul nostru.

„Piesa polonizată a creatoarei rebele românce, Gianina Cărbunariu, transpuse pe scena camerală din Legnica, atacă agresiv simțurile. E o cursă într-un ritm nebunesc. Pe unii îi va asurzi și va irita prin brutalitate. Pe alții îi va surprinde prin diagnoza socială radicală. Încă pe alții îi va încânta. Nu întâmplător va trezi reacții care însoțesc filmele postmoderniste ale lui Tarantino. [...] Este o poveste puternică și anarhistă despre o lume care s-a comercializat și a devenit atât de rapidă, încât mulți nu mai țin pasul în goana după succesul creat de mass-media și reclame, după viața cool și trendy. Sub povara haosului înconjurător, într-o lume în care totul este o marfă de vânzare, din lipsa timpului pentru iubire și din sentimentul de singurătate resimțit în mijlocul mulțimii, unii își pierd chiar credința în sensul vieții. Sau o regăsesc în revolta anti-sistem[Grzegorz Żurawiński despre Stop the Tempo!]

„Când piesa își ia avânt, îl pocnește pe spectator direct în moalele capului cu adevărul incomod. Nu menajează nici o secundă lumea concentrată pe câștigarea lucrurilor, banilor și puterii și nu ne menajează nici pe noi, cei care am creat această lume. Autorii spectacolului [de la Legnica] nu caută rețete, nu instigă. Arată cum este. Lumea din Stop the Tempo! le va părea unora îngroșată, altora însă o oglindă în care se văd așa cum sunt acum sau vor fi în viitorul apropiat.” [Katarzyna Gudzyk]

Curioși de teatrul Gianinei Cărbunariu? Busola vă dezvăluie un fragment din piesa Elogiul lenei, încă netradusă și nemontată în Polonia, cu siguranță demnă de a fi inclusă într-o viitoare antologie poloneză a teatrului Gianinei Cărbunariu, pe care o așteptăm cu nerăbdare.

[În societatea contemporană, în loc să luptăm împotriva sărăciei, avem tendința să-i acuzăm pe săraci că sunt săraci. Săracul e sărac pentru că ori e leneș ori nu a luat decizii inteligente de-a lungul vieții. În plus, timpul pe care îl dedicăm, ca societate, gândirii, reflexiei nu e perceput ca necesar pentru dezvoltarea ființei umane. Elogiu lenei este rezultatul a numeroase interviuri cu cetățeni spanioli, despre munca lor și a felului în care își ocupă timpul, și constituie punctul de plecare a unei reflecții asupra lumii.]

Fragment din piesa Elogiul lenei, montat de autoare la Centro Dramatico Nacional din Madrid în 2018:

„INTRO

Ghidul Muzeului Exploatării:

Bună seara, bine ați venit și… felicitări! Sunteți primii vizitatori ai Muzeului Muncii și Exploatării! Mai întîi de toate trebuie să vă spun că Muzeul este încă în construcție, din mai multe motive. După cum cu siguranță știți, deținem o arhivă absolut impresionantă, așa că e nevoie de timp pentru a face o selecție a exponatelor. Evident, n-avem de gînd să ne petrecem toată viața muncind pentru acest muzeu, așa că nici un angajat nu lucrează aici mai mult de 3 ore pe zi.

Vă întrebați, desigur, cînd veți putea vedea toate sălile Muzeului. Ei bine, conform estimărilor, pe puțin 10 de generații de acum încolo vor avea asigurate cele 3 ore de muncă zilnice pentru ca el să fie terminat. E foarte posibil ca pînă atunci, chiar conceptul de muncă, și mai ales acela de exploatare să fi dispărut. Cum au dispărut, spre exemplu, dinozaurii. De aceea, e important ca Muzeul să prezinte, într-o manieră fidelă și în același timp pe înțelesul tuturor, cum era munca în vremurile trecute. De ce? Pentru ca oamenii să știe și să nu repete greșelile părinților, bunicilor și stră-stră-bunicilor lor. Sper că ați lăsat cu toții afară grijile legate de muncă… Hai, vă rog frumos, să ne relaxăm cu toții. Suntem în timpul nostru liber, mă rog, în timpul dumneavoastră liber… pentru că noi, ghizii Muzeului, suntem la muncă. Chiar dacă ne place foarte mult ceea ce facem, este totuși o muncă. Acestea fiind spuse, putem începe vizita.

Așadar, în seara aceasta, vă vom plimba, mental desigur, în cele 3 săli ale Muzeului și vom reconstrui pentru dumneavoastră, pe baza arhivei, diferite episoade care să vă ajute să înțelegeți ce însemna o zi de muncă de peste 3 ore și care era sensul, cuvîntului „exploatare”…. sunt convins(ă) că cei mai tineri dintre voi nici măcar nu îl cunosc. O să începem seria de reconstituri cu o poveste. Sunt sute de povești despre lene, dar noi în seara asta o să alegem una născută în secolul 19, în Estul Europei. A fost una din poveștile citite pînă la saturație generațiilor de copii în secolul 20, mai ales în acea zonă, după care a cunoscut un imens succes internațional pe la început de secol 21. Sucessul a fost urmat însă de un declin rapid, iar epoca noastră, Epoca Muncii cu Măsură, a aruncat în uitare acest basm. Din fericire. Așadar… povestea!”... [citește mai departe aici]

Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!