Miercuri, 23 septembrie 2009, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc vernisajul expoziţiei „Aripi şi stele" a artistului George Tzipoia. Vor lua cuvântul Pavel Şuşară, critic de artă şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR. Cu ocazia vernisajului, va fi lansat albumul George Tzipoia, publicat de Editura Uranus. Artistul va fi prezent la eveniment.
George Tzipoia (n. 1945, Bucureşti), a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Bucureşti în 1967. Pasionat de poezie, a scris versuri în prima parte a vieţii, fiind membru al Cenaclului George Bacovia. După mai multe expoziţii personale şi de grup, în 1972 expune pentru prima dată alături de tatăl său, artistul Alexandru Ţipoia, la Bucureşti. În 1982 se refugiază în Elveţia, la Geneva. Forţat în 1986 de autorităţile române să renunţe la cetăţenia română, devine apatrid; în 1989 obţine cetăţenia greacă, a strămoşilor din partea tatălui, iar în 1990, reprimeşte cetăţenia română şi îşi revede tatăl după opt ani. În 1995 înfiinţează, la Bucureşti, Fundaţia Pictor Alexandru Ţipoia, care acordă anual un premiu unui tânăr plastician român. George Tzipoia este Cavaler Templier al Ordinului Suveran şi Militar al Templului de la Ierusalim.
Expoziţii (selectiv): Sala Dalles (Bucureşti, 1968, 1972, 1975, 1978, 1980), Atheneul Tineretului (Bucureşti, 1971), Galeria Orizont (Bucureşti, 1972), Galeria Galateea (Bucureşti, 1974, 1976), Muzeul Naţional de Artă (Bucureşti, 1977, 1978, 1979), Galeria Le Clé de l'Art (Geneva, 1983), Galeria Voir (Geneva, 1984), Galeria SMA (Geneva, 1986), Galeria Grungasse (Zürich, 1986), Biblioteca Română din Freiburg (1987), Galeria Pro Arte (München, 1987), Galerie du Parc (Geneva, 1987), Cactus Club (Lausanne, 1988), Salon des Indépendants, Grand Palais (Paris, 1989), Salon de l'Art Sacré, Galerie de Nesle (Paris, 1989), Galerie Audibert (Sèvres, 1989), Manoir de Cologny (Geneva, 1990), Galerie Collis (Lausanne, 1992), Galeria Simeza (Bucureşti, 1995), Galeria Apollo (Bucureşti, 1996), Villa du Jardin-Alpin (Geneva, 1998), Salonul Internaţional Europ-Art, Palais des Expositions (Geneva, 2004), A 11-a Bienală de Artă Sacră, Isola del Gran Sasso (Italia, 2004), Expoziţie Ţipoia & Tzipoia, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti (Mogoşoaia, 2006), Galeria Simeza (Bucureşti, 2006), Expoziţie Ţipoia & Tzipoia, Muzeul Naţional Cotroceni (Bucureşti, 2006), Muzeul Catedralei Ortodoxe din Timişoara (2006), Expoziţie Ţipoia & Tzipoia, Muzeul de Artă din Arad (2007), Muzeul de Artă din Timişoara (2007), Société Suisse des Beaux-Arts (Geneva, 2007), Salonul Internaţional Europ-Art, Palais des Expositions (Geneva, 2008), Expoziţie Ţipoia & Tzipoia, Muzeul de Artă din Ploieşti (2008)
Expoziţia găzduită de Institutul Cultural Român va fi deschisă până pe data de 2 octombrie şi va putea fi vizitată în intervalul orar 10.00 – 20.00.
Accesul publicului este liber.