- 26 September 2016 - 9 October 2016
- Etichete ICR ICR Praga Architecture Week Prague
În perioada 26 septembrie - 9 octombrie 2016 se va desfășura cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional Architecture Week Prague - o selecție a celor mai importante proiecte de arhitectură contemporană, urbanism, peisagistică, regenerare urbană și dezvoltare, la care Institutul Cultural Român de la Praga a participat încă de la prima sa ediție, din 2009, şi unde, anul acesta, va susține proiectul Amenajare loc de îmbăiere pe lacul Tineretului / Bathing space on Tineretului Lake - o machetă realizată de arhitectul Szabolcs Korodi și colaboratorii săi, însoțită de o proiecţie multimedia. Provocarea în acest proiect o reprezintă găsirea soluțiilor de arhitectură potrivite pentru o intervenție într-un peisaj aproape neatins, care să respecte regulile mediului înconjurător.
Tema ediției din acest an este Orașul Organic. Sunt invitate să participe peste 30 de țări, prin intermediul ambasadelor și al institutelor culturale. România este reprezentată de o echipă de designeri care schimbă felul tradițional în care este creată arhitectura. Proiectul se potrivește cu conceptul de anul acesta al festivalului oferind viziunea unei vieți contemporane și futuristice a orașului și promovând schimbarea pozitivă a spațiului său public.
KORODI Szabolcs este directorul studioului de arhitectură și urbanism Vallum Ltd, absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (România), a beneficiat de bursă de studii la Leuven (Belgia), are studii DLA în cadrul Universității Tehnice din Budapesta (Ungaria) și studii post-universitare în domeniul Conservării Clădirilor Istorice la Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca (România).
Programul festivalului este format din: expoziția internațională de machete (clădirea Mánes, Masarykovo nábř., 110 00 Praha 1), proiecții de film, expoziții de fotografie, lucrări grafice, prelegeri, conferințe de specialitate și tururi ghidate pentru a descoperi arhitectura capitalei și a altor orașe din Republica Cehă.
În data de 6 octombrie 2016, artistul a participat la conferința Architecture Week Prague și la gala oficială a festivalului, iar în ziua următoare va participa la o serie de prelegeri de arhitectură, susținute de reprezentanții țărilor participante. Evenimentele din cadrul Architecture Week Prague, care au drept scop stimularea învățării domeniului arhitecturii, a oferit arhitectului român oportunitatea de a intra în contact cu o rețea profesionistă internațională de reprezentanți ai industriei de specialitate care construiesc, și contribuie împreună la conturarea mediului înconjurător.