Marius Bunescu (1881–1971), Veneţia (I), ulei pe carton, 46,5x55 cm, semnătura în dreapta jos: «Bunescu», nedatată [anii ‘30 ai sec. XX?], colecţie privată (România).
Marius Bunescu (1881–1971), Veneţia (II), ulei pe carton, 31,5x39,5 cm, semnătura în dreapta jos: «Bunescu», nedatată [anii ‘30 ai sec. XX?], colecţie privată (România).
Marius Bunescu (14 mai 1881, Caracal–31 martie 1971, Bucureşti), personalitate care impresionează prin aportul pe care l-a adus vieţii artistice româneşti, atât în planul creaţiei, ca pictor şi grafician, cât şi pe plan administrativ, ca fondator şi director al unor muzee şi galerii bucureştene (organizator al Muzeului Naţional de Artă, directorul Muzeului «Anastase Simu»). Îşi petrecea primii 20 de ani din viaţă fără a avea contact efectiv cu pictura. Primele lecţii de pictură şi desen le primea la Constanţa, între 1904 şi 1906, de la Dimitrie Hârlescu (1872–1923), care avea să-i schimbe definitiv destinul artistic, acesta fiind cel care l-a convins că talentul cu care era înzestrat nu putea fi pus în valoare decât printr-o muncă susţinută, organizată şi sub îndrumarea unor profesionişti. Hârlescu îl îndruma către aprofundarea studiilor în Germania, unde Marius Bunescu se înscria, în 1906, la cursurile Academiei Regale din München. Debuta în 1911, la Salonul Oficial din Bucureşti, cu cinci lucrări, iar prima expoziţie personală o deschidea în 1919, la Librăria Minerva. Un an mai târziu, îşi începe lunga carieră administrativă, primind conducerea Muzeului «Anastase Simu» şi mai târziu, după moartea colecţionarului, a Casei Memoriale Simu. În 1921, Marius Bunescu a participat la înfiinţarea Sindicatului Artelor Frumoase, fiind ales secretar, iar din 1923 până în 1927 a fost preşedintele Sindicatului. Perioada interbelică a fost cea în care a înregistrat cele mai însemnate realizări pe plan artistic şi totodată etapa în care a atins maturitatea artistică. A expus într-o serie de expoziţii personale, primite cu entuziasm de către critica de artă şi interes deosebit de mediul colecţionarilor. A redactat «Catalogul Muzeului Simu», în 1937, a obţinut Premiul Naţional de pictură în 1938, iar în 1940 a primit Meritul Cultural în grad de cavaler clasa I-a. În perioada războiului a fost director al Muzeului «Anastase Simu» şi director delegat al Artelor în structura guvernamentală care se ocupa de cultura din România. În anii de după 1947, Bunescu a continuat pe calea începută anterior, fără a-şi transforma stilul pentru a se adapta noilor condiţii ideologice impuse artelor din România de regimul dictatorial comunist. Alături de pictură şi administrare muzeală, pasiunea organizatorică a lui Bunescu s-a manifestat şi în domeniul organizării unui cadru instituţional care să susţină viaţa artistică, fiind succesiv membru fondator, secretar şi preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase. După 1949, a preluat conducerea Pinacotecii Naţionale a Muzeului de Artă al Republicii Populare Române, iar un an mai târziu se ocupa de amenajarea Galeriei Naţionale. În 1953, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, i se conferea titlul de «Artist Emerit». În 1961, la 80 de ani, i se decerna titlul de «Maestru Emerit al Artei». La scurt timp, în 1966, primea cea mai înaltă recunoaştere oficială a acelor vremuri: titlul de «Artist al Poporului». În pictura românească, numele lui Bunescu rămâne legat îndeosebi de evoluţia tematicii peisajului. Calme, echilibrate, peisajele lui Bunescu te fac să trăieşti un sentiment de statornicie, răspândit în fiecare dintre locurile observate de artist, atât în ţară cât şi în străinătate. Picturile sale, deosebit de variate, în care marea şi litoralul sunt mereu prezente, şi-au găsit locul în colecţiile publice ale muzeelor şi în colecţiile particulare.
(fişă redactată de Marcela Gavrilă)
Dumitru Dem Iordache (1905–1982), Veneţia (Bazilica Santa Maria della Salute), ulei pe carton, 49,5x64,5 cm, semnătura şi data în stânga jos: «Iordache», nedatată [a doua jumătate a sec. XX], colecţie privată (România).
Dem Dumitru Iordache (1905, Drăguşeni–1982, Bucureşti) s-a născut la 9 mai 1905, la Drăguşeni (Judeţul Galaţi). În perioada 1918–1925, cât a urmat cursurile Şcolii Normale din Focşani, a expus desene şi picturi în vitrina unei librării din oraş. A absolvit Academia de Belle Arte din Bucureşti în 1926, debutând în 1928 la Salonul Oficial din capitala României. Urmând tradiţia de până atunci a tinerilor absolvenţi de Belle Arte, care se menţinea şi în perioada interbelică, Iordache a plecat la studii în Franţa, luând lecţii la Paris de la Andre Lhote (1885–1962) şi Jules Pascin (1885–1930). Timp de doi ani, până în 1930, descoperea arta occidentală şi asimila unele influenţe ale acesteia, revenind apoi în ţară cu experienţa proaspătă a noilor curente artistice Îşi expunea lucrările în cadrul expoziţiilor colective ale Societăţii «Tinerimea Artistică» (1937, 1941, 1942, 1944, 1945, 1947), fiind remarcat de Ion Vlasiu (1908–1997) şi Carmen Răchiţeanu. Expunea în 1938 la Sala Dalles din Bucureşti, alături de Ion Grigore Popovici (1907–1946) şi Gheorghe Vânătoru (1908–1983). În 1948, Dem Iordache constituia Grupul celor 6 alături de Iosif Rosenbluth (1894–1975), Alexandru Phoebus (1899–1954), Rudolf Schweitzer–Cumpăna (1886–1975), Gheorghe Vânătoru şi Ion Vlasiu, împreună expunând la Sala Dalles. Dem Iordache a expus în numeroase expoziţii personale în Bucureşti: Sala «Mozart» (1937), Sala «Nicolae Cristea» (1958), Sala Magheru (1963), Sala Dalles (1978). I-a fost organizată o expoziţie retrospectivă la Sala Dalles, în 1968, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de activitate de creaţie (1968). Iordache a fost activ şi ca pictor de lăcaşuri de cult. S-a stins din viaţă în 1982, la Bucureşti.
Dem Iordache a fost influenţat de tehnicile postimpresioniste de aplicare a culorii şi, mai mult, şi-a însuşit un nou spectru al coloritului, ce se apropia de cel al foviştilor. Chiar dacă asimilarea influenţelor postimpresioniste s-a înregistrat pe plan teoretic, modul în care le-a absorbit şi le-a integrat în propria creaţie a conferit stilului său originalitate. În faţa peisajului, Dem Iordache exteriorizează aceleaşi sentimente pe care le regăsim şi la Nicolae Dărăscu (1883–1959) sau la Lucian Grigorescu (1894–1965). Peisagistica sa este redată în tentă impresionistă, cu o cromatică pregnantă, în tuşe puternice, care întăresc textura compoziţiei picturale. Fiind un pasionat al culorii, Iordache s-a folosit de intuiţia optică în reprezentarea clădirilor şi, chiar dacă nu respectă veridicitatea nuanţele edificiilor, impresia rezultată conferă privitorului recognoscibilitatea formelor.
(fişă redactată de Ana Florescu)
