- 25 February 2017
- Etichete Film. Madrid Saptamana Tinerei Cinematografii
Institutul Cultural Român de la Madrid participă la prima ediție a Săptămânii Tinerei Cinematografii Europene ce se va desfășura în perioada 21-25 februarie la Centrul Cultural Conde Duque, în Sala de evenimente.
La această ediție inaugurală vor fi proiectate pelicule realizate de tineri regizori (până în 40 de ani) din opt țări europene. Filmele vor fi prezentate în limbile originale cu subtitrare în limba spaniolă grație colaborării a șapte reprezentanțe culturale străine reunite în Spania în clusterul EUNIC (European Union National Institutes for Cultura) -British Council, Institutul Francez din Madrid, Institutul Italian de Cultură din Madrid, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Bulgariei, Goethe-Institut Madrid, Institutului Polonez de Cultură și Institutul Cultural Român de la Madrid și a Institutului Cervantes.
Accesul la proiecții este gratuit în limita locurilor disponibile (270).
Lungmetrajul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea (2015), va reprezinta tânăra cinematografie românească și va încheia seria de proiecții sâmbătă, la ora 20:00.
Lumea e a mea
România • 2015 • Color • 104'
Lumea e a mea, o dramă despre generaţia 2000, aduce în prim-plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta, din Constanţa. Larisa vrea multe de la viaţă: bani, valoare, influenţă, popularitate şi respect. Şi acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obţine. Lumea e a mea este un film colorat şi amar, viu şi strident, despre revolta inutilă a unei generaţii pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube şi like-uri pe Facebook.
Regie: Nicolae Constantin Tănase
Cu: Ana Maria Guran, Florin Hrițcu
Scenariu: Raluca Mănescu
Imagne: Daniel Kosuth
Montaj: Ion Tănase
Muzica: Vlaicu Golcea
Producători: Tudor Giurgiu, Radu Stancu
O producție: Libra Film, deFilm
Premii și festivaluri (selecție)
Premiul East of West, Karlovy Vary, 2015
Premiul Descoperire la Festivalul de Film din Europa de Est de la Cottbus, 2015
Premiul pentru cel mai bun debut, Gala premiilor Gopo, 2016
Tráiler: https://www.youtube.com/watch?v=Rt9_JB5Xk4w
SĂPTĂMÂNA TINEREI CINEMATOGRAFII EUROPENE
21 - 25 februarie 2016
Acces gratuit până la ocuparea locurilor disponibile
MARȚI, 21.02, 20:00 h
QUEENS OFF THE SYRIA/REINAS DE SIRIA (Dir.: Yasmin Fedda), 2016, 70 min. V.OS.E.
Colaborează: British Council
MIERCURI, 22.02, 20: 00 h
PAULINE S'ARRACHE (Dir.: Émilie Brisavoine), 2015, 88 min., V.OS.E.
Colaborează: Instituto Francés de Madrid
JOI, 23.02, 20:00 h
LE MERAVIGLIE/EL PAÍS DE LAS MARAVILLAS (Dir.: Alice Rohrwacher), 2015, 110 min. V.OS.E.
Colaborează: Instituto Italiano de Cultura de Madrid
VINERI, 24.02, 18:00 h
LA PRIMAVERA DE CHRISTINE (Dir.: Mirjam Unger), 2016, 100 min. V.OS.E.
Colaborează: Fondo Cultural de Austria
VINERI, 24.02, 19:50 h
TRAVELLING COUNTRY/PÁIS ITINERANTE (Dir.: Vesela Dancheva e Ivan Bogdanov), 2016, 14 min., V.OS.E.
Colaborează: Embajada de la República de Bulgaria
VINERI, 24.02, 20: 00 h
WOCHEN/24 SEMANAS (Dir.: Anne Zohra Berrached), 2015, 103 min., V.O.S.E.
Colaborează: Goethe-Institut Madrid
SÂMBĂTĂ, 25.02, 17: 00 h
MARÍA (Y LOS DEMÁS). (Dir.: Nely Reguera), 2016, 90 min. V.OS.E.
Colaborează: Instituto Cervantes
SÂMBĂTĂ, 25.02, 18: 30 h
Sesión de cortometrajes: HERMANO DE LECHE (Mleczny brat, Vahram Mkhitaryan, 2014, 20 min) | CASA (Dom, Agnieszka Borowa, 2014, 15 min) | LO INVISIBLE (Niewidzialne, Zofia Pregowska, 2014, 22 min) | UNWANTED DESIRES (Ola Szmida, 2014, 4´) | ENCUESTA SOBRE LOS HOMBRES (Sonda o mezczyznach, Mateusz Glowacki, 30 min. Idiomas: VO con subtítulos en castellano.
Colabora: Instituto Polaco de Cultura
SÂMBĂTĂ, 25.02, 20: 00 h
LUMEA E A MEA / EL MUNDO ES MÍO (Dir.: Nicolae Constantin Tănase), 2015, 104 min., V.OS.E.
Colaborează: Instituto Cultural Rumano de Madrid
*Programarea poate suferi schimbări. Acestea vor fi comunicate pe pagina de Internet a Institutului Cultural Român de la Madrid și a Centrului Cultural Conde Duque.