RECOMANDARE: PARTICIPARE ROMÂNEASCĂ LA FESTIVALUL ELLAS CREAN, DE MADRID

Festivalul Ellas Crean, dedicat artistelor femei, se va desfăşura la Madrid între 5-31 martie 2019. În cadrul festivalului va avea loc luni 11 martie, la Auditorio del Museo “Reina Sofía”, ora 19:00, un dublu portret componistic Doina şi Diana Rotaru, două compozitoare românce, mamă şi fiică. Concertul, care va fi însoțit de o discuție cu compozitoarele, este organizat de Asociația Mujeres en la Música, în colaborare cu Fundația “Katarina Gurska”, şi este inițiat şi coordonat de flautista Alessandra Rombolà, profesoară de flaut şi de muzică de cameră a Centrului Superior “Katarina Gurska”. Intrarea este liberă.

Una din cele mai originalevoci ale muzicii contemporane europene, Doina Rotaru (n.1951, Bucureşti) este autoarea a peste 25 de lucrări simfonice, dintre care 3 Simfonii şi 13 Concerte pentru solist şi orchestră, şi a peste 90 de lucrări camerale, instrumentale şi corale. A fost distinsă cu numeroase premii: premiul Academiei Române (1986), premiile Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România (în 1981, 1990, 1992, 1994, 1997, 2001,2004, 2007, 2011, 2014, 2015) sau Premiul I la Concursul Internaţional “Gedok-Mannheim” în 1994. Câteva dintre lucrările sale sunt comenzi ale Societăţii Române de Radio, Radio France, Radio Graz, Ministerul Culturii din Franţa, Suntory Hall din Tokyo, şi al unor festivaluri şi ansambluri din Franţa, Germania, Anglia, Austria, Islanda, Olanda, Polonia, Suedia şi Japonia. A fost invitată să susţină conferinţe despre muzica sa şi master class-uri de compoziţie în România, Anglia, Franţa, Germania, Islanda, Italia, Olanda, Polonia, Suedia şi Japonia. Lucrările ei sunt interpretate în Europa, Australia, Canada, China, Japonia, Hong-Kong, Taivan şi America. O parte dintre ele se regăsesc pe 15 CD-uri, produse de Maguelone, L'Empreinte Musicale şi Nova Musica(Franţa), MPS Anglia, Sonoton si Gutingi (Germania), Editura Muzicală, Electrecord şi Editura Societăţii Române de Radio(România), Stradivarius(Italia), Musik I Syd (Suedia).Doina Rotaru a studiat compoziţia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe Ştefan Niculescu şi Tiberiu Olah şi unde a predat peste 20 de ani. (soundcloud.com/doinarotaru)
“Doina Rotaru este un amestec magic de culori, lumini, sensuri și imagini. Frumusețea ei vine din interior prin muzica pe care ne-o oferă. Căldura pe care o emană omul dar și creatorul Doina Rotaru este una specială, de un magnetism aparte. Geometrii speciale, simbolistică, timp muzical, tradiție,
rafinament, nostalgie și melancolie, sunt doar câteva dintre cuvintele ce îi pot descrie lucrările.” (Andra Frățilă, revista MUZICA Nr. 8/2015).

Diana Rotaru (n. 1981, Bucureşti) a scris muzică de cameră şi orchestrală, muzică pentru spectacole multimedia sau de dans, muzică de scurtmetraj şi operă de cameră. Creaţia sa explorează direcţii expresive diferite precum hypnagogia, folclorul imaginar sau umorul. În ultimii ani a fost implicată în promovarea muzicii noi în România în calitate de director artistic al ansamblului SonoMania. În prezent este lector la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti. A studiat compoziţia cu Ştefan Niculescu, Dan Dediu (UNMB) şi Frédéric Durieux (Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris). Este deţinătoarea mai multor premii importante printre care Premiul George Enescu al Academiei Române pentru anul 2008 (pentru lucrarea “Hypnos”), ISCM-IAMIC Young Composer Award pentru “Shakti” (Vilnius, 2008), Premiul I ex-aequo la Concursul Internaţional de Compoziţie George Enescu (lucrare de orchestră – “Corale şi Cutii Muzicale”, 2005 şi lucrare camerală – “Halucinaţii Gotice”, 2003) sau Irino Prize pentru “Shakti” (Japonia, 2004). I-au fost acordate rezidenţe de creaţie la Cité des Arts din Paris (bursa George Enescu, ICR 2007), Villa Sträuli din Winterthur (2011 – două concerte portret susţinute de ansamblul TaG) şi Viena (2015, cu o bursă acordată de Austrian Federal Chancellery şi KulturKontakt). (dianarotaru.net)

Data: 11 martie, ora 19:00
Loc: Auditorio del Museo “Reina Sofía”
Ronda de Atocha, 2, 28012 Madrid

Programul concertului:
Diana Rotaru
Play! pentru flaut şi pian
Solomonarul pentru flaut alto
Debumessquisse pentru pian
tremurcutremur pentru flaut, vioară, contrabas şi pian
Doina Rotaru
Overtime pentru flaut şi shakuhachi
Samaya pentru pian
Crystals pentru flaut şi pian
Il pianto del ghiaccio pentru cvartet de flaute
Interpretează:

Alessandra Rombolà –flaut
Saray Almazán –flaut
Mirella Bailón - flaut
César Viana – Shakuhachi
Benedetto Boccuzzi – pian
Studenții Centrului Superior “Katarina Gurska”:
Elena Pérez Cies – flaut
Isabel Marín Rayo –vioară
Inés García Pinilla – contrabas
Marta Lorenzana García – pian
Dirijor: Alessandra Rombolà