- 8 February 2017 - 12 February 2017
- Tags Vault festival 2017 ICR Vișniec Vasile Nedelcu
UPDATE (7 februarie 2017) Atelier Studio Theatre şi Institutul Cultural Român prezintă premiera britanică a capodoperei lui Matei Vişniec „Şi cu violoncelul ce facem?", o satiră savuroasă și mereu actuală autoritarismului, care atacă frontal intoleranța şi prostia. Spectacolul va fi prezentat în cadrul VAULT Festival 2017. Amuzantă şi neagră, această comedie suprarealistă, semnată de cel mai jucat dramaturg român în viață, este pusă în scenă de o echipă creativă formată, în cea mai mare parte, din artiști români stabiliți în Marea Britanie: regizorul Vasile Nedelcu, actorii Simona Armstrong, Mihai Arsene şi Tudor Smoleanu, violoncelistul Nick Allen şi coregrafa Mălina Andrei. Coloana sonoră originală, interpretată live, aparține lui Iancu Dumitrescu, unul dintre cei mai importanţi compozitori de avangardă din lume. Piesa este jucată în limba engleză.
Montarea a atras deja atenţia presei britanice. Cu doar două zile în urmă, Lyn Gardner de la prestigiosul The Guardian nominaliza „Şi cu violoncelul ce facem?" printre cele mai bune spectacole de vizionat în această săptămână, iar spătămâna trecută Natasha Tripney, redactor-şef al The Stage, nominaliza spectacolul printre cele mai bune zece spectacole de vizionat în cadrul acestei ediţii a VAULT Festival.
Matei Vişniec: „O furtună, o sală de aşteptare: omul cu ziarul, doamna cu voal şi bătrânul cu baston. Într-un colţ, omul cu violoncelul cântă neîncetat. La început, îl ascultă cu toţii apreciativ, dar repede, melodia repetitivă şi obsesivă începe să-i înnebunească. Încearcă, pe rând, să-l convingă să se oprească, cel puţin pentru câteva minute, pentru câteva secunde... Dar omul cu violoncelul nu vrea să cedeze, nu le răspunde. Continuă să cânte, din ce în ce mai amenințător, singur împotriva tuturor... Ceilalți vor fi nevoiţi să se organizeze împotriva acestei neaşteptate agresiuni muzicale.."
„Şi cu violoncelul ce facem?", de Matei Vişniec
Regia: Vasile Nedelcu
Simona Armstrong: Doamna cu Voal
Mihai Arsene: Bătrânul cu Baston
Tudor Smoleanu: Omul cu Ziarul
Nick Allen: Omul cu Violoncelul
Coreografia: Mălina Andrei
Numărându-se printre cei mai de seamă scriitori români contemporani, Matei Vişniec trăieşte în prezent la Paris, unde s-a stabilit în 1987. Poet subtil şi romancier de o rafinată complexitate, este apreciat mai ales pentru piesele sale de teatru, jucate cu succes peste tot în lume. A locuit la Londra în anii '80 şi a lucrat ca jurnalist la BBC, fiind cunoscut în Marea Britanie pentru producţia Teatrului Young Vic cu piesa „Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia", despre care criticul Michael Billington de la „The Guardian" scria: „...de la această piesă ieşi cunoscând mai multe şi simţind mai profund."
Vasile Nedelcu a absolvit regia la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Visarion Alexa. Între anii 1995 şi 1998, producţiile sale teatrale au fost selectate în repetate rânduri la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Vasile Nedelcu s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu aproape un deceniu, activând aici ca regizor şi profesor de teatru. A colaborat, în calitate de regizor, cu numeroase festivaluri de teatru, printre care Festivalul Glasshouse, Stourbridge, Edinburgh Fringe și Brighton Fringe.
VAULT FESTIVAL 2017, The CageThe Vaults, Leake Street, Waterloo, SE1 7NN Miercuri 8 - duminică 12 februarie 2016, 7.15pm Matineu, sâmbătă 11 februarie 2017, 4.45pm
Preţ bilete: £12 Ofertă 2-4-1, miercuri 8 februarie Biletele la spectacol pot fi procurate de AICI