Norman Manea şi Claudio Magris la Veneţia şi la Padova

Norman Manea si Claudio Magris la Venetia si la Padova

Turneul în Italia al scriitorului şi eseistului român din diaspora Norman Manea începe la Veneţia, în data de 13 septembrie 2017, ora 18:00, la Auditorium Santa Margherita (Campo Santa Margherita, Dorsoduro 3689) cu întâlnirea dintre Norman Manea şi Claudio Magris, întâlnire ce face parte din seria“Writers in conversation / Scriitori în dialog”. Dialogul, la care va participa şi criticul literar şi redactorul-şef al revistei culturale “Observator Cultural”, Carmen Muşat, este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Universitatea Ca’Foscari din Veneția, în colaborare cu editura Il Saggiatore şi cu festivalul literar internaţional “Incroci di civiltà”. Dialogul va fi purtat atât în limba italiană, cât şi în limba română, cu traducerea consecutivă realizată de Anita Bernacchia, şi va porni de la volumul „Curierul de Est”, recent tradus în limba italiană de Anita Bernacchia. Volumul constă într-o serie de dialoguri între Norman Manea şi Edward Kanterian, Senior Lecturer la Universitatea din Kent, pe teme precum antisemitismul, Germania nazistă, Gulagul şi Holocaustul, condiţia intelectualului est-european după căderea regimurilor totalitare, atentatul de la 11 septembrie, violenţele din Irak şi Afganistan, cultura pop din America, cultura umanistă confruntată cu dezvoltarea tehnologiilor, etc. Intrarea este liberă. Vă rugăm să confirmaţi participarea la: eventi@unive.it sau la tel. 041 2348358.

În ziua imediat următoare întâlnirii de la Veneţia, 14 septembrie, va avea loc, începând cu ora 10.30, un colocviu dedicat lui Norman Manea, la Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Aula Calfura 2 (Piazzetta Gianfranco Folena, 1 – 35137 Padova). Colocviul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi de Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova. În deschidere vor interveni Norman Manea şi Claudio Magris, urmând a fi prezentate comunicări realizate de: Anita Bernacchia, Irma Carannante, Dan Octavian Cepraga, Donato Cerbasi, Emilia David, Carmen Muşat, Roberto Scagno, Lorenzo Renzi, Giovanni Rotiroti. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe informaţii şi pentru a consulta programul colocviului: http://icr.ro/venezia;istiorga@tin.it sau tel.: 041 5242309.

Norman Manea este un scriitor român, născut în Bucovina, în 1936. A suferit atât de pe urma persecuţiei naziste şi a internării într-un lagăr de concentrare, cât şi de pe urma regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A părăsit România în 1986 şi s-a stabilit în Statele Unite, la New York, unde predă şi astăzi literatură europeană la Bard College. Romanele sale sunt influenţate de evenimente din biografia sa marcată de regimurile totalitare, în special Despre clovni: dictatorul și artistul (1997) şi Întoarcerea huliganului (2003), cu care a câştigat Premiul Médicis în 2006. Printre cărţile cele mai reprezentative amintim Plicul negru (1986), Fericirea obligatorie (2004), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009), Curierul de Est (2010), Cuvinte din exil (2011). Pentru cărţile şi activitatea sa Norman Manea a primit numeroase premii, printre care: Premiul naţional român pentru literatură (România), McArthur Fellowship (SUA), Premio Nonino (Italia), Medicis Etranger (Franţa), Nelly Sachs (Germania), Palau Fabre (Spania) etc. Este membru al Royal Society of Literature din Marea Britanie şi al Acadamiei de Arte Frumoase din Berlin. A fost decorat de către guvernul francez cu titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Organizatori: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Università Ca’ Foscari, Writers in conversation, Departamentul de studii lingvistice şi literare al Universităţii din Padova;

Patronaje: Ambasada României în Italia, Consulatul General al României de la Trieste, Regione del Veneto, Città Metropolitana di Venezia, Provincia di Padova, Comune di Venezia, Comune di Padova;

Parteneri: Il Saggiatore, Incroci di civiltà, Libreria Cafoscarina;

Parteneri Media: Radio Ca’ Foscari, "Romania e Cultura, Ora", Emigrantul, Gazeta românească, Ziarul românesc, Venice Classic Radio, Radio România, Cultura Venezia Magazine, Venezia News, Un Ospite di Venezia, Agenda Venezia, PadovaOggi, Agenda diasporei, Lettera 43.


COMUNICAT DE PRESĂ COMUNICATO STAMPA PROGRAMMA GIORNATA DI STUDI - PADOVA