Muzicienii Florin Paul și Cristian Niculescu deschid seria concertelor „România în Muzică” la Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando din Madrid

Primul concert care deschide seria „România în Muzică”, la Madrid, îi are ca invitați pe doi muzicieni de renume internațional, Florin Paul (vioară) și Cristian Niculescu (pian), maeștri ai școlii românești de muzică și membri ai trio-ului Dinu Lipatti din Berlin.

Evenimentul va avea loc pe scena Academiei Regale de Arte Frumoase San Fernando, joi, 5 martie, de la ora 12:00, și va sta sub semnul personalității marelui compozitor român George Enescu de la a cărui dispariție se împlinesc anul acesta 65 de ani.

Concertul este organizat în colaborare cu prestigiosul for artistic Academia Regală de Arte San Fernando, cea mai veche instituție de profil din Spania, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Comentarii muzicale: José Luis García Del Busto, Academia de Arte Frumoase, muzicolog

Program:

Franz Schubert (1797-1828)
Sonata Op. 137, n. 3
George Enescu (1881-1955)
‘Torso’, Sonata para violín y piano en La menor
Claude Debussy (1862-1918)
Sonata para violín y piano en Sol menor
Jean Sibelius (1865-1957)
Danse Champêtre Op. 106, n. 1


Florin Paul (n. 1958) este unul dintre cei mai valoroși violoniști români. A primit primul său muzical în România la vârsta de 11 ani. A urmat studiile universitare cu renumitul profesor Ștefan Gheorghiu și a obținut importante premii internaționale, cum ar fi premiul I al concursului Paganini (1979) și Marele Premiu în competiția Thibaud (1977). A obținut diploma de solist la Freiburg cu profesorul Wolfgang Marschner, iar alte premii prestigioase i-au deschis calea către afirmarea internațională: Premiul Louis Spohr (1982, Freiburg), Premiul Mendelssohn (1983, Berlin) și premiul Yehudi Menuhin (Paris, 1985).

Florin Paul colaborează regulat cu orchestre filarmonice și orchestre de cameră și este un muzician de cameră pasionat și foarte experimentat. De la duo, la trio de coarde, la cvartet de pian, lucrează și are numeroase înregistrări radio și albume cu mulți parteneri muzicali. Discografia sa include înregistrări ale celor „Patru anotimpuri” ale lui Vivaldi, Simfonia concertantă de Mozart, Sonatele lui Bach, Sonatele Solo de Ysaÿe și un „Omagiu lui Joseph Joachim”, care cuprinde lucrări semnate de Brahms, Schumann și Joseph Joachim.

Florin Paul are, de asemenea, o vastă experiență ca profesor: a predat ca profesor invitat la Universitatea de Muzică din Göteborg, ca lector pentru diverse orchestre de tineret din Hamburg, Bremen, la Orchesterzentrum NRW Dortmund, Orchestra Academiei Schleswig-Holstein și Orchestra pentru tineret din Hong Kong.

Florin Paul a devenit primul concert maestru al Filarmonicii din München sub conducerea lui Sergiu Celibidache, în 1983, și a deținut aceeași poziție cu Filarmonica din Stuttgart timp de câțiva ani. Din 1995, este concert maestru al Orchestrei Filarmonice din Hamburg, Elbphilharmonie.

Pianistul Cristian Niculescu (n. 1951) a urmat cursurile Universității de Muzică din București, iar din 1993, pe cele ale Universității de Arte din Berlin, ca elev al profesorilor Hans Leygraf și George Sava. A participat la renumitele cursuri internaționale organizate de Dimitri Bashkirov la Academia de vară Mozarteum din Salzburg. A câștigat numeroase concursuri internaționale, iar cariera concertistică și-a început-o în România natală, ca solist al Orchestrei Filarmonice George Enescu, al Orchestrei Simfonice Naționale Radio și al Orchestrei Române de Cameră Radio București.

În cadrul proiectului „Sibiu - Capitală Europeană a Culturii” a susținut un recital sub bagheta dirijorului Gerd Albrecht în 2007.

Cristian Niculescu a susținut concerte în Statele Unite cu Cleveland Chamber Symphony Orchestra și, în Germania, cu Orchestra Simfonică din Berlin, cu Orchestra Filarmonicii din Potsdam.  A cântat în seriile de concert cu Filarmonica din Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Deutsche Opera din Berlin, Radio Danemarca din Copenhaga și Norddeutscher Rundfunkinfonieorchester din Hamburg.

Niculescu a fost invitat la numeroase festivaluri internaționale precum Berliner Festspiele, Hamburger Musikfest, Festivalul Internațional „George Enescu” București și Classic Open Air Berlin-Gendarmenmarkt. Are numeroase înregistrări pentru diverse companii de discuri și a realizat înregistrări pentru posturi de radio, precum NDR Hamburg, Deutschlandradio Berlin, Danmarks Radio, Norsk Radio, BBC Londra și Radio România, inclusiv ca solist al Orchestrei Simfonice Radio București sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.

Cristian Niculescu este fondatorul trio-ului Dinu Lipatti din Berlin și al ansamblul Contempo Paris, precum și director artistic al Zilelor de muzică de cameră Ahrenshoop.

Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando este instituția artistică cu cea mai lungă istorie și cu cea mai mare experiență culturală din Spania. A fost inaugurată oficial în 1752, în timpul domniei Regelui Ferdinand al VI-lea, prin Decretul regal din 12 aprilie 1752. Din 1773, Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando își are sediul în Palatul Goyeneche din Madrid, proiectat de arhitectul José de Churriguera și adaptat la stilul neoclasic de Diego de Villanueva.

Personalități de renume în domeniile arhitecturii, picturii, sculpturii, muzicii, filmului, artei grafice, fotografiei, designului, istoriei și teoriei artei își dedică cariera universitară acestei instituții de anvergură națională, care își propune „promovarea creativității artistice, precum și studierea, diseminarea și protecția artelor și a patrimoniului cultural, în special în pictură, sculptură , arhitectură, muzică și arte vizuale.”