- 17 March 2017 - 3 January 2018
- Etichete Brancusi Guggenheim museum Icr Icrny Constantin brancusi Sculpturi Paris
Printr-un
proiect major, ICR New York susține noua prezentare a operelor lui Constantin
Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița-Peștișani, jud. Gorj – d. 16 martie
1957, Paris), la The Solomon R. Guggenheim Museum - New York (www.guggenheim.org).
În perioada 17 martie 2017 – 3 ianuarie 2018, prestigiosul muzeu american, a cărui clădire a fost proiectată de arhitectul Frank Lloyd Wright (și inaugurată în 1959), va face o importantă prezentare a operelor lui Brâncuși pe care le deține. Lucrările au fost păstrate în depozite inaccesibile publicului, iar acum sunt expuse publicului, prezentându-le într-o expoziție a colecției permanente.
Astfel, vor figura opt dintre sculpturile revoluționare ale lui Brâncuși, executate în lemn și marmură:
The Sorceress (La sorcière) / Vrăjitoarea, 1916-1924;
https://www.guggenheim.org/artwork/662
King of Kings (Le roi des rois) / Regele Regilor, cca. 1938;
https://www.guggenheim.org/artwork/668
Muse (La muse) / Muza, 1912;
https://www.guggenheim.org/artwork/659
Adam and Eve (Adam et Eve ) / Adam și Eva, 1921;
https://www.guggenheim.org/artwork/663
The Miracle (Seal [I]) (Le Miracle) / Miracolul (Foca[I]), 1930-1932;
https://www.guggenheim.org/artwork/667
Flying Turtle / Țestoasa zburătoare, 1940-1945;
https://www.guggenheim.org/artwork/670
Watchdog (Chien de garde) / Câne de pază, 1916;
https://www.guggenheim.org/artwork/664
Oak base / Soclu de stejar, 1920;
https://www.guggenheim.org/artwork/666
De asemenea, prezentarea va include o serie de fotografii ale atelierului lui Brâncuși, din Paris, și ale operelor sale in situ,realizate de Man Ray, Edward Steichen, Wayne F. Miller și de Brâncuși însuși.
„În primele decenii ale secolului XX, Brâncuși a creat un corpus de lucrări inovatoare, prin care a schimbat traiectoria sculpturii moderne. Pe parcursul acestei perioade, Brâncuși a trăit și a lucrat la Paris, pe atunci un centru artistic efervescent, o adevărată capitală mondială a artei, în care luau naștere și erau dezbătute numeroase tendințe și precepte moderniste. Brâncuși a devenit parte integrantă a acestor dezbateri, atât prin relațiile sale cu alți artiști, precum Marcel Duchamp, Fernand Léger, Amedeo Modigliani sau Henri Rousseau, precum și prin propria sa operă de pionierat. Aspirația de a exprima esența subiectelor sale prin forme simplificate și predilecția sa pentru tradiții artistice diferite de cele ale Europei Occidentale l-au condus la noi abordări stilistice. În plus, modul său personal de a-și prezenta operele, punând accentul, în egală măsură, pe lucrarea sculptată, dar și pe soclu, precum și pe interconexiunea dintre lucrări, în relație directă una cu alta, în loc de a fi concepute ca entități independente, a inaugurat noi modalități de percepere și întelegere privind natura obiectului de artă.
Muzeul Solomon R. Guggenheim a început colecționarea lucrărilor lui Brâncuși, cu predilecție, la mijlocul anilor 1950, sub conducerea celui de al doilea director al său, James Johnson Sweeney. La vremea când Sweeney își începea mandatul de director, colecția era axată pe pictura „non-obiectivă”. Sweeney a extins în mod semnificativ politica de achiziții a muzeului și către alte genuri și tehnici, și, în special, către sculptură.
Interesul Muzeului Guggenheim fată de Brâncuși pe parcursul acelor ani a mers dincolo de prioritățile sale de colecționare a operelor: în 1955, muzeul a organizat și a găzduit prima expoziție majoră a lui Brâncuși." (conform Guggenheim Museum website)
Proiectul se înscrie în strategia ICR New York de celebrare, în 2017, a 141 de ani de la nașterea, respectiv de comemorare a 60 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși, direcție majoră a strategiei multianuale a ICR pentru 2016 – 2019, precum și a agendei de diplomație publică și culturală a M.A.E.
Marele eveniment expozițional deschide calea unei colaborări instituționale pe termen lung între Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la New York, și Guggenheim Museum.
Website-ul Guggenheim Museum înregistrează anual cca. 6.000.000 (șase milioane!) de vizitatori virtuali, iar pragul muzeului este trecut, în fiecare an, de peste un milion de vizitatori (o medie de peste 80.000 vizitatori pe lună).
Credit fotografii: Muzeul Solomon R. Guggenheim