- 21 February 2015
- Etichete Institutul Cultural Roman ICR
În perioada 21 februarie – 5 aprilie 2015, la Winterthur, Elveția, va fi deschisă expoziția de fotografii, video și film „Few Were Happy with their Condition“ (Puțini erau fericiți cu condiția lor), cuprinzând lucrări realizate de artiști vizuali din România. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Ciprian Mureșan, Dan Acostioaie, Jozsef Bartha, Alexandra Croitoru, Cristina David, Monotremu, Claudiu Cobilanschi, Vlad Nanca, Bogdan Gîrbovan, Ștefan Sava, Alex Mirutziu, Ștefan Constantinescu și Cristi Pogăcean reflectă, prin creațiile reunite în expoziția curatoriată de Olga Ștefan, viața din România de după 1989. Din imaginile statice sau filmate prezentate transpar atât nevoia de acțiune și urgența expresiei, cât și tehnologia și preocupările din această perioadă marcată deopotrivă de speranțe și dezamăgiri. Artiștii expozanți, activi de la finele anilor 1990 sau de la începutul anilor 2000, sunt preocupați de climatul politic și social, de moștenirea întunecată a trecutului și de contradicțiile prezentului, dar și de propriul lor istoric și de condiția general-umană.
Sâmbătă, 21 februarie 2015, de la ora 18, în cadrul manifestării, la Kunsthalle Winterthur va avea loc o masă rotundă moderată de Olga Ștefan, la care vor participa Monotremu, Jozsef Bartha, Ștefan Sava, Cristina David și Dan Acostioaie.