- 24 August 2020
- Etichete A 30-a ediție Fnt Festivalul național de teatru Icr Parteneriat
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru va avea loc online în perioada 16 – 25 octombrie 2020. Direcția artistică și alcătuirea programului sunt asigurate de criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari.
Festivalul Naţional de Teatru va fi recompensat cu Premiul de Excelenţă, pentru calitatea excepţională a ultimelor şase ediţii conduse de Marina Constantinescu, în cadrul Galei UNITER programate pe 21 septembrie. Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER. premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale, conform statutului Uniunii Teatrale din România.
Ultimele şase ediţii ale festivalului au avut-o ca director şi selecţioner unic pe Marina Constantinescu. „Sunt mândră de ce am construit alături de echipa mea în ultimii şase ani şi ne bucurăm să vedem că eforturile noastre lasă un ecou în lumea teatrului. Festivalul Naţional de Teatru şi-a câştigat, prin anvergură, prin impactul pe care îl are în breaslă şi în rândul publicului, un binemeritat statut de brand de ţară“, a declarat Marina Constantinescu.