Festivalul Internațional de Film de Animație ABIFF 2021 își desemnează câștigătorii, la Cinema Muzeul Țăranului

Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF 2021, organizat de ABI Fundație, invită publicul cinefil, sâmbătă, 25 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București, la Gala ABIFF 2021. Festivalul Internațional de Film de Animație - ABIFF 2021 a demarat în weekendul 9-11 iulie, în 30 orașe din țară și a continuat pe toată durata verii, în peste 45 de cinematografe și spații de proiecție, în parteneriat cu centre culturale, biblioteci și licee, prezentând publicului tânăr și cinefil sute de producții recente din diferite colțuri ale lumii.

Sâmbătă, 25 septembrie, vor fi onorate producțiile autohtone și autorii acestora, prin prezentarea pe parcursul întregii zile de filme de animație de scurtmetraj românești, valoroase, realizate de la începuturile animației și până în prezent. Seara se va încheia cu decernarea Premiilor ABIFF 2021. Vor fi premiați câștigătorii a patru concursuri de desen și două de muzică, ale căror creații au stat la baza realizării filmului de scurtmetraj „ABIFF”- film, ce va difuzat în premieră, în cadrul Galei. Se va acorda premiul Dacin Sara pentru întreaga activitate în animația românească. Alte două premii vor fi acordate de Institutul Cultural Român pentru cel mai bun scenariu românesc și cel mai bun film românesc. Vor fi acordate Premiul pentru cel mai bun Scenariu, Premiul pentru Debut, Premiul secțiunii Tineri profesoniști și Premiul secțiunii Tematice, fiecare în valoare a 1 000 de euro, precum și marele premiu - Trofeul ABIFF 2021 în valoare de 3 000 de euro.

Festivalul ABIFF 2021 este organizat cu sprijinul: Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Țăranului Român, Institutul Goethe, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, Mercenar, UPFAR ARGOA

Partenerii media sunt: Agerpres.ro, Newsweek.ro, Magic FM, Radio Romania Cultural, Viva FM, Radio HIT și AaRC.

Programul Galei Festivalului Internațional de Film de Animație – ABIFF 2021 poate fi consultat și pe website-ul festivalului: www.abiff.ro

***

ABI Fundaţie este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit, care iniţiază şi sprijină proiecte în domeniile cultural, social şi sportiv. Înca din anul 2010 este implicată ca partener în inițiativele: United Against Racism și Radicalisation Awareness Network.Proiectul „ABIFF – Festivalul Internațional de Film de Animație București” este organizat de ABI Fundație și este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Bugetul total al proiectului este de 943.800 lei (195.492,77 euro), iar valoarea finanțării nerambursabile este de 849.420 lei (175.943,49 euro). Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni.

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu € 3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro.


PROGRAMUL Galei de Premiere ABIFF 25 septembrie 2021