- 10 December 2016
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Incheiere an Istanbul ICR Istanbul
Sâmbătă, 10 decembrie 2016, peste cincizeci de cursanți, dintre care doispre zece copii, au primit diplomele de absolvire a celui de-al doilea semestru de cursuri de limbă română organizate de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir" de la Istanbul.
Semestrul al doilea a început în data de 26 septembrie și s-a finalizat în data de 5 decembrie 2016. Cursurile de limbă română pentru adulți au fost predate de Jenny Marinela Vișa. Intersul cetățenilor turci față de învățarea limbii române în semestrul din toamnă a fost mare, numărul persoanelor înscrise a depășit cu mult numărul preconizat inițial, impunându-se, astfel, deschiderea unei grupe de începători - adulți și sâmbăta. Cursurile de limbă română pentru copii au avut loc sâmbăta și au fost predate de profesorul Andreea Vlad care la ceremonia de înmânare a diplomelor a pregătit împreună cu cei mici un program de colinde și o tombolă cu ghicitori în limba română și premii surpriză.
Cursurile de limba română pentru străini promovează cultura şi civilizaţia românească prin intermediul cunoașterii limbii române de către publicul local intersat și stimulează, în același timp, și interesul față de aprofundarea limbii în rândul membrilor familiilor mixte, printre membrii comunității turco-tătare proveniți din România și a comunității de insulari emigrați din Ada Kaleh în anii 1970.