Corul MELORITM participă la Festivalul Internațional „Chorus Inside Spain” la Lloret de Mar

Corul MELORITM participa la Festivalul International Chorus Inside Spain la Lloret de Mar

Corul de copii Meloritm va reprezenta România la cea de-a 46-a ediție a festivalului Chorus Inside Spain (Chorus Inside International), cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid. Evenimentul are loc în perioada 30 iunie – 1 iulie, în localitatea spaniolă Lloret de Mar.

Este vorba despre un festival-concurs organizat de Chorus Inside International și la care participă an de an coruri importante din întreaga lume. În competiție intră ansambluri de muzică folk sau polifonice, precum și ansambluri vocale. Meloritm aparține Palatului Național al Copiilor București, sub coordonarea Fundației Pentru Copii Talentați „Meloritmic” și a câștigat concursul organizat în anul 2019 la Roma. Anul acesta grupul va interpreta melodii populare românești și muzică gospel.

În cei peste 40 de ani de existență, corul a realizat o remarcabilă activitate artistică, numărându-se printre corurile de prestigiu ale scenei bucureștene. Înființat în anul 1979 în cadrul Palatului Național al Copiilor din București, este coordonat de profesor Elena Maria Nicolai de peste 20 ani. Corul a devenit un cadru muzical propice dezvoltării și formării micilor artiști. Este alcătuit din copii cu vârste cuprinse între 4 –18 ani și abordează un stil muzical propriu, reflectat într-un repertoriu variat, format din muzică ușoară și estradă, prelucrări folclorice, cântece religioase, colinde și teme din musical-uri celebre.




https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0PjTGPkNupYJ8U4J5dF8o1sEdG6frzKNDoPi6fLoT9TsFzjGVu3QNqAwJaQ1tJqCol&id=100064522906661