CONCURS / Rezidenţe de creaţie la ICR Paris

Institutul Cultural Român de la Paris anunţă lansarea unei noi sesiuni de selecţie în cadrul programului «Rezidenţe de creaţie», pentru perioada ianuarie - iunie 2012.

Inaugurat în octombrie 2007, programul a permis ca peste 80 de artişti sau cercetători să beneficieze de un stagiu de creaţie şi documentare la Paris. Programul este realizat cu sprijinul Ambasadei României în Franţa şi se adresează artiştilor şi profesioniştilor din România şi Republica Moldova, cu specializări în domenii umaniste.

Câştigătorii beneficiază de cazare la Paris pe o perioadă de o lună sau doua luni şi de o bursa lunară de 1500 EUR/lună sau 2500 EUR/două luni. Durata rezidenţei (o lună sau două) este stabilită în funcţie de natura proiectului prezentat.

Rezidenţa se acordă artiştilor sau cercetătorilor în ştiinte umaniste, din domeniile: muzică, film, arhitectură, literatură, management cultural, arte vizuale, teatru, dans, jurnalism.

Dosarele şi proiectul vor fi completate în limba franceză (pentru toate domeniile) sau engleză (exclusiv pentru muzică si arte vizuale, dacă aplicantul nu cunoaste limba franceză), iar cetăţenii moldoveni vor susţine şi un interviu telefonic în limba română. 

Dosarele pot fi trimise până la data de 10 noiembrie 2011 inclusiv, pentru Rezidenţele de creaţie din perioada ianuarie - iunie 2012.
Selecţia proiectelor câştigătoare se face de către un juriu format din experţi în domeniile enumerate mai sus. Criteriile de selecţie precum şi componenta juriului de la sesiunile trecute de selecţie în programul «Rezidenţe de creaţie» se găsesc pe site-ul ICR Paris la secţiunea «Rezidenţe de creaţie» (http://www.icr.ro/paris/rezidente-de-creatie).

Formularul de aplicaţie se poate descărca la adresa : http://www.icr.ro/rezidentecreatie . Aplicaţia trebuie trimisă la adresa: institut@institut-roumain.org pâna pe data de 10 noiembrie 2011.


«Rezidenţa de creaţie»
Click pe numele rezidenţilor ICR Paris pentru interviuri despre proiecte sau pentru rezultatele proiectelor :
Eugen Jebeleanu (decembrie 2010): Canin Felin – teatru non-verbal
Galaicu Paun - literatura (noiembrie 2010)
Ioana Manea – istorie literara (noiembrie 2010)
Andrei Egli – arhitectura (septembrie 2010)
Irina Cios – arte vizuale (august 2010)