- 28 November 2017
- Etichete ICR ICR Stockholm Konserthuset Concert Ziua națională
Institutul Cultural Român de la Stockholm și Ambasada României în Regatul Suediei au celebrat Ziua Națională a României printr-o recepţie oficială şi un concert de muzică clasică. Evenimentul a avut loc marţi, 28 noiembrie, la Filarmonica din Stockholm, locație deosebit de prestigioasă unde se desfășoară anual ceremonia de decernare a Premiilor Nobel.
La eveniment au luat parte demnitari de rang înalt și oficiali suedezi, parlamentari suedezi și membri ai corpului diplomatic acreditat la Stockholm, reprezentanţi mass-media, ai diverselor organizaţii non-guvernamentale și ai comunității românești din Suedia, precum şi personalități din mediul cultural şi academic.
Programul cultural al evenimentului dedicat celebrării Zilei Naţionale a cuprins concertul de muzică de cameră susținut de Cvartetul Arcadia, compus din Traian Boală (violă), Răsvan Dumitru (vioară), Ana Török (vioară) şi Zsolt Török (violoncel). Concertul s-a bucurat de un deosebit succes.
Laureat al concursurilor International Chamber Music Competition Hamburg (2009), Almere International Chamber Music Competition (2011), Wigmore Hall London International String Quartet Competition (2012) şi Osaka International Chamber Music Competition (2014), Cvartetul Arcadia a devenit în scurt timp unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri ale generaţiei sale. Înfiinţat în 2006 pe băncile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”, cvartetul a susţinut reprezentaţii în întreaga lume, printre care se numără concertele de la Budapest Spring Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Cité International des Arts (Paris), Alte Oper Frankfurt, Pollack Hall (Montreal), Amsterdam Concertgebouw, Wigmore Hall, Festivalul Q’arto Mondi din Polonia, Salle Gaveau din Paris, Tel-Aviv, Portugalia, Festivalul Mecklenburg Vorpommern, Festivalul Kammermusiktage Mettlach, Festivalul Zeist Music Days din Olanda, în Regatul Unit al Marii Britanii şi la Beijing.
Programul concertului a inclus Cvartetul de coarde nr. 29 în Sol major ("How Do You Do?"), Op. 33 Nr. 5, FHE Nr. 74, al compozitorului Franz Joseph HaydnșiCvartetul de coarde nr. 2, „al consonanțelor”, Op. 19, alcompozitorului și muzicologului Pascal Bentoiu, scris în 1973. Publicul prezent a avut de asemenea ocazia de a audia Cvartetul de coarde nr. 2 în la minor, Sz. 67, BB 75, compoziţia semnată de Béla Bartok.