Adam Soch, regizor român, prezintă filmul la cel mai important muzeu de artă modernă din New York

Adam Soch, un cunoscut regizor româno-american, este prezent cu filmul documentar Reza Abdoh: Theater Visionary, la Muzeul de Artă Modernă (MoMA PS1) din New York. Celebrul muzeu american a organizat prima mare retrospectivă dedicată regizorului de teatru avangardist Reza Abdoh. În cadrul acestei expoziții, se proiectează și materialele video ale lui Adam Soch despre Reza, pe care acesta le-a inclus în documentarul Reza Abdoh: Theater Visionary, prezent deja în multe festivaluri internaționale de film.

Expoziția a fost deschisă duminică, 3 iunie 2018, la MoMA PS1, la New York, și va putea fi văzută până în data de 3 septembrie 2018. Ulterior, această expoziție va fi prezentată, în perioada 2 februarie – 29 aprilie 2019, la KW Institute for Contemporary Art din Berlin.

„Am colaborat cu Reza, unul dintre cei mai bine cotați artiști ai anilor ’90, din Los Angeles, New York și Europa încă de la începutul carierei sale. Am văzut ceva deosebit în abilitatea și felul lui de a percepe nu numai teatrul, dar și lumea din jurul său. Am devenit nu doar foarte buni colaboratori, dar și prieteni. Am continuat să fiu admiratorul creativității, îndrăznelii și imaginației sale. Avea încredere în mine foarte mare permițându-mi să filmez orice vreau, oricând. S-a dovedit a fi o binecuvântare uimitoare. Am fost atât de încântat încât produceam cu Reza ceea ce regiza. În plus, filmam și procesul de repetiții cu actorii. La un moment dat, Reza a devenit foarte bine cotat în lumea teatrului american și european. Am continuat să colaborăm, eu făcând și design pentru piesele sale de teatru, care deveneau din ce în ce mai de success. Însă filmam și piesele sale. Astfel că am devenit arhivarul lui oficial. În 1995, când Reza a decedat în New York la o vârstă fragedă – 32 de ani, am rămas în posesia unui vast material video și printat. Reza a lăsat în testamentul său să nu se mai prezinte cele opt piese de teatru scrise de el, dar nu a menționat nimic de materialul video pe care l-am filmat. Așa că, după 18 ani de la moartea lui, am primit drepturile din partea familiei sale de a face un documentar. A fost enorm de greu, dar a meritat”, a declarat regizorul Adam Soch.

Reza Abdoh – Theater Visionary (2015) prezintă impactul muncii explozive a regizorului de teatru Reza Abdoh, scos la iveală, la douăzeci de ani de la moartea sa, cu imagini din spectacolele sale și interviuri exclusive cu cei apropiați lui: familie, prieteni, actori, critici de artă, regizori. „Îl întâlnești pe Reza Abdoh o dată în viață”, declarat cunoscutul regizor de operă, teatru și film Peter Sellars.

Reza Abdoh (1963-1995) este cunoscut, respectat și apreciat pentru lucrările sale experimentale de mari dimensiuni, deseori desfășurate în afara mediului teatral tradițional. Create împreună cu compania sa, Dar A Luz, piesele lui au fost jucate – la începutul anilor ’90 – în mansarde, hoteluri, pe străzile din New York, Los Angeles și Europa. Imaginația expresivă a lui Abdoh a fost inspirată din tot ceea ce se înscrie în literatura clasică, prin prisma experienței sale de viață, la emisiunile de televiziune, la subiecte variind de la amintiri personale, la problemele rasiale, violența în America, represiunea sexuală, cruzimea și moartea în contextul peisajului politic american din anii 1990.

Filmul documentar Reza Abdoh – Theater Visionary, regizat de Adam Soch a fost prezentat în multiple festivaluri internaționale de film din întreaga lume: USA, Brazilia, Portugalia, Grecia, Armenia, Slovenia. Însă o mare recunoaștere a filmului este faptul că acesta este prezentat la MoMA, în cadrul marii retrospective dedicată celebrului regizor de teatru Reza Adboh, folosindu-se de arhiva video pe care Adam Soch a creat-o și cultivat-o ani de-a rândul.

„Am primit laude și premii pentru film, dar faptul că Muzeul de Artă Modernă din New York a văzut valoare în arta lui REZA ABDOH, prin prisma filmului meu, pot să spun pe ardelenește: „Na, așe da!” Este cea mai mare onoare primită vreodată, și nu numai, pentru că acum marele artist Reza va fi cunoscut și recunoscut de artiștii prezenți și viitori din întreaga lume”, a declarat regizorul Adam Soch.

De asemenea, acesta își dorește să prezinte acest film și în România.

Despre Adam Soch

Regizorul Adam Soch a plecat din România, înainte de 1989, în căutarea libertății de creație și exprimare, în Statele Unite ale Americii. A fost lăudat de către mass-media americană pentru imagini uimitoare: Proiecțiile video ale lui Adam Soch sunt – așa cum ar trebui – remarcabile și convingătoare.” (Los Angeles Times) „Imaginile sale sunt un semn distinctiv al filmelor și producțiilor teatrale pe care le-a filmat, remarcându-se și prin stilul său unic de editare”.

Cu regizorul de teatru Reza Abdoh, Adam Soch a creat și proiectat video-uri pentru piesele: “Hip-Hop Waltz of Eurydice”, “Bogeyman”, “The Law of Remains”, “Tight Right White”, “Quotations from a Ruined City”. De asemenea, Adam Soch a produs “The Blind Owl”, primul și singurul film regizat de Reza Abdoh.

Mai mult, Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles (MOCA) deține în colecția sa permanentă imagini create de Adam Soch, pentru cei care doresc să studieze.

Regizorul Adam Soch este unul dintre cei patru inițiatori ai postului de televiziune de artă american: Classic Arts Showcase (CAS), un program tv difuzat la nivel național 24/24, oferind spectacole înregistrate sau difuzate în direct de muzică clasică, balet, operă, teatru, filme documentare, animații, muzică corală, folk, filme clasice și dans contemporan. Pentru acest post de televiziune non-profit, Adam Soch a filmat cu celebrități precum: Angela Gheorhgiu, Joshua Bell, Vittorio Grigolo, Placido Domingo, Jonas Kauffman, Diana Damrau, Leonardo DiCaprio, James Cameron, Dustin Hoffman, Kirk Douglas, Larry King și mulți alții.

Adam Soch este fondator al CULTURESonFILM.org, o organizație non-profit din SUA al cărei scop este de a utiliza filmul ca mijloc de comunicare pentru promovarea diverselor culturi din lume, într-o manieră non-politică și nepărtinitoare. A regizat și editat The Return, documentar produs de Vanessa Redgrave, un film despre soarta artiștilor după războiul din Kosovo. În ultimii ani, Adam Soch a editat și montat cinci filme artistice și documentare ale regizorului Christopher N. Rowley. În 1999 Adam Soch a obținut premiul „L.A. Weekly Theatre Award”, din partea importantului săptămânal american Los Angeles Weekly.

Afilieri personale și implicări în comunitate: Adam Soch este membru în consiliul consultativ al South East European Film Festival, din Los Angeles; consultant video/media pentru Opera din Los Angeles. A fost voluntar pentru Global Green UȘA și “Operation Smile” SUA.

Link-uri utile:

Trailer-ul filmului: https://vimeo.com/93815467

MoMA PS1: https://www.moma.org/calendar/exhibitions/3929

Site-ul official al filmului: https://www.rezaabdohdocumentaryfilm.com/

Facebook: https://www.facebook.com/RezaAbdohDocumentaryFilm/

IMBD.com https://www.imdb.com/name/nm1403535/?ref_=nv_sr_1

https://www.imdb.com/title/tt5447818/?ref_=nv_sr_6

Classic Art Showcase: http://www.classicartsshowcase.org/