„A scrie și a face istorie: generația Marelui Război“, tema României la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2018

Ȋn perioada 10-12 aprilie 2018 are loc, la Centrul Expozițional Olympia din Londra, cea de-a 47-a edițieaunuia dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte - Târgul Internațional de Carte de la Londra, la care România participă pentru cea de-a unsprezecea oară consecutiv cu un program conceput și realizat de Institutul Cultural Român prin intermediul Centrului Național al Cărții și ICR Londra

Evenimentele românești, reunite sub titlul generic „Writing and Making History: Remembering the Great War Generation”/ „A scrie și a face istorie: generația Marelui Război”, evocă, în primul rând, participarea românilor în Primul Război Mondial și Marea Unire prin intermediul ecourilor literar-artistice ale acestor momente istorice cruciale.

Tema centrală a programului este ilustrată prin concepția standului, care traduce vizual conexiunea dintre creativitatea literară și istorie cu ajutorul unor imagini simbolice și a portretelor unor scriitori precum Liviu Rebreanu, Regina Maria, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Octavian Goga, Martha Bibescu, care au făcut din experiența Primului Război Mondial substanța literaturii lor; printr-o expoziție a celor mai importante opere inspirate de Marele Război, deschisă de o conferință tematică, precum și printr-un performance de poezie contemporană, reunind tineri poeți din diferite grupuri etno-culturale, într-o diversitate ce trimite la România creată în 1918.

Prezenţa românească își propune, ca şi la edițiile precedente, să creeze un context de promovare a celor mairecente traduceri din limba română, printr-o lansare colectivă, precum și un cadru de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi partenerii acestora. Standul românesc de la Olympia va servi, astfel, drept zonă de expunere pentru editurile din țară, fiind în același timp spaţiu de întâlnire şi negociere. Peste 600 de titluri din noile apariții editoriale în limbile română și engleză, cărți de literatură, știință și artă ce provin de la peste 20 de edituri, printre care și Editura Institutului Cultural Român, vor putea fi consultate la stand.

Protagoniștii ediției curente sunt: profesorii Marius Turda, Christian Moraru și Andrei Terian; scriitorii Magda Cârneci și Arabella McIntyre Brown; criticul literar Ion Bogdan Lefter; precum și poeţii Claudiu Komartin, Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov. Acestora li se alătură violonistele Adriana Cristea și Ioana Forna, împreună cu violoncelistul Nikolay Ginov. Concepția vizuală a standului aparține graficianului Radu Manelici.

Dată fiind natura strict comercială a Târgului și accesul limitat publicului larg, evenimentele ce alcătuiesc programul românesc vor fi organizate la sediul ICR Londra, dar şi la binecunoscuta Librărie Waterstones, unde literatura română va fi prezentă pentru cel de-al treilea an consecutiv prin intermediul celor mai recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză.

Standul românesc și programul de evenimente aferent sunt concepute, organizate și finanțate de Institutul Cultural Român prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra, și realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Muzeului Național al Literaturii Române, al LBF Literary Translation Centre, precum și al Asociaţiei Editorilor din România. Parteneri editoriali: Bloomsbury Publishing, New York Review Books, Bloodaxe, Dalkey Archive Press, Shearsman Books și Booklet Fiction.

Program:

MARŢI, 10 APRILIE

11:30 / Standul Literary Translation Centre / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road

„Editing Culture. The Culture of Editing”

Un dialog despre vocația emancipatoare a traducerilor într-o lume care tinde să se închidă și să-și creeze granițe culturale și politice artificiale. Participanți: scriitoarea Magda Cârneci, traducătorul Will Firth și editoarea Katharina Bielenberg (MacLehose Press). Moderator: Susan Curtis-Kojakovic (Istros Books).

13:00 / Stand 5C126 / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road

Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2018

Evenimentul de deschidere a standului României de la Centrul Expozițional Olympia reuneşte scriitori, editori și alți profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Cuvintele de întâmpinare vor fi adresate de către ES Dl. Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie și Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra.

17:30 / Standul țărilor baltice / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road

EUNIC Londra şi traducerile europene în Marea Britanie

Întâlnire între editorii britanici, promotori ai programelor de traducere din țările UE și autori europeni, organizată de EUNIC Londra, cel mai mare cluster de acest gen din lume.

19:00 / Librăria Waterstones Gower Street / Bloomsbury, WC1E 6EQ

„It’s All About the Stories: Romanian Literature as World Literature”

Cele mai recente apariții editoriale româneşti în limba engleză sunt prezentate în cadrul unui eveniment special găzduit de cunoscuta librărie Waterstones, situată în vestitul cartier Bloomsbury. Protagoniştii evenimentului sunt autorii Magda Cârneci (A Deafening Silence,Shearsman Books)și Arabella McIntyre Brown (Floss, the lost puppy și Dragons over London,Booklet Fiction), profesorii Marius Turda (Historicizing Race, Bloomsbury Academic), Christian Moraru și Andrei Terian (Romanian Literature as World Literature, Bloomsbury Academic) precum și criticul literar Ion Bogdan Lefter.Tot cu acest prilej vor fi prezentate două romane semnate de Matei Călinescu - The Life and Opinions of Zacharias Lichter (New York Review Books) și Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul (Dalkey Archive Press), precum și volumul de versuri al Anei Blandiana, The Sun of Hereafter. Ebb of the Senses (Bloodaxe).

MIERCURI, 11 APRILIE

19:00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square

„Polyphonic”: Animated Poetry and Music

„Polifonic” este un eveniment compozit (lectură+animații video+muzică) ce reunește zece poeți români de etnie maghiară, germană, sârbă și ucraineană, într-o conversație polifonică menită să celebreze diversitatea ento-culturală a României de astăzi, dar și a României Unite create la sfârșitul Primului Război Mondial. Lecturile de poezie vor fi însoțite de animații video 2D create de artista Raluca Popa și de scurte momente muzicale din compozițiile lui György Ligeti, în interpretarea violonistelor Ioana Forna și Adriana Cristea, precum și a violoncelistului Nikolay Ginov. Evenimentul include, totodată, un poem colectiv creat de cei zece poeți special pentru aniversarea Centenarului, prezentat în premieră la Londra. Participă: Claudiu Komartin, Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefanși Victor Țvetov. Proiectul, inclus în programul European Poetry Festival, este curatoriat de Simona Nastac și produs în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române.

20:30 / ICR Londra / 1 Belgrave Square

Deschiderea expoziției „Wounded Words: Romanian Writers and the Great War”

În România, la fel ca și în alte părți ale lumii, Marele Război a declanșat extraordinare schimbări politice, sociale și culturale. Climatul istoric excepțional a stimulat, peste tot în lume, o creativitate literară pe măsură. Expoziția, deschisă de criticul și istoricul literar Ion Bogdan Lefter în galeria Brâncuși de la sediul ICR Londra, prezintă câteva dintre operele literare cele mai importante ale perioadei, semnate de nume clasice ale literaturii române. Expoziția este realizată de ICR în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați site-urile  www.cennac.ro,   vizitațiwww.icr-london.co.uk.


Programul Târgului Internațional de Carte de la Londra 2018