Accademia di Romania din Roma organizează în perioada 16-18 noiembrie 2009 festivalul de film "1989 – prima e dopo nella cinematografia romena", la Cinematograful Nuovo Olimpia din Roma.
Fatidicul an 1989 va putea fi reanalizat, în multiplele sale faţete, prin ochii noii generaţii de regizori români: colaps al unui sistem ( ca în Hârtia va fi albastră, regia: Radu Muntean, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, regia: Cătălin Mitulescu), moment de trezire a conştiinţei (precum în cele două documentare ale lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist şi Război pe calea undelor, şi Amintiri din Epoca de Aur şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu), început şi chiar laitmotiv al noilor timpuri (precum în California Dreamin', regia: Cristian Nemescu şi în A fost sau n-a fost, regia: Corneliu Porumboiu).
Festivalul va fi inaugurat de actriţa Veronica Lazar, preşedinte al Fundaţiei culturale Itaro Arte, a cărei prezentare va fi ilustrată de scurtmetrajul Să facem totul!, realizat de Ştefan Gladin cu materiale din arhiva Sahia Film, în 1991.
Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.