- 9 January 2024
- Etichete ICR ICR budapesta Filiala seghedin Ziua culturii nationale Teatrul andrei muresanu
Institutul Cultural Român de la Budapesta și Filiala Seghedin celebrează Ziua Culturii Naționale cu două reprezentații ale spectacolului (Re)interpretări – recital de muzică și poezie românească, producție a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, la Budapesta și Seghedin.
Spectacolul adaptat pentru spațiul maghiar, compus din repertoriul muzical al grupului „Classical Singers” (Sebestyén-Lázár Enikő – soprană, Babos Margit – soprană, Kőmíves Bokor Zsuzsa – pian, Oláh Badi Alpár – tenor, Barabás Lajos Zsolt – tenor) și incluzând inserții de poezie românească, în interpretarea actriței Camelia Paraschiv, va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, la ora locală 19:00, la Teatrul Național din Budapesta, sala Gobbi Hilda, respectiv marți, 16 ianuarie 2024, la ora locală 18:00, la sediul Filialei Seghedin din Piața Dugonics nr.2.
Din repertoriul muzical românesc selectat fac parte lucrări precum: Romanță de Achim Stoia, Pașii de Felicia Donceanu, Romanță de Doru Popovici, Dorință de Vasile Popovici, Ce te legeni codrule de Nicolae Bretan, Codrule de Aurel Eliade, Doina Stâncuței de Tiberiu Brediceanu, Dragu-mi-i mândră de tine de Tiberiu Brediceanu, Ochii albaștri de Eduard Candella, Știi tu mândro de Gheorghe Dima, Bagă Doamne luna-n nor de Tiberiu Brediceanu, Languir me fais de George Enescu, Pe lângă plopii fără soț de Iancu Filip și Valurile Dunării de Grigore Grigoriu. Actrița Camelia Paraschiv va recita poezii de Mihai Eminescu, Marin Sorescu, Aurel Dumitrașcu, Ionel Șimota și Pavel Arva (cu supratitrare în limba maghiară).
Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe a fost înființat în anul 1987 și funcționează ca un teatru de repertoriu care oferă montări din dramaturgia clasică româneacă și universală, dar și piese contemporane, fiind deschis tendințelor actuale din spațiul teatral. După 1989, Teatrul „Andrei Mureșanu” a produs spectacole de mare originalitate, a organizat o serie de festivaluri importante, precum Festivalul Atelier, Festivalul Trans.form@, Întâlnirile TAMper2, și a lucrat cu creatori de excepție care au trasat direcții importante în peisajul teatral românesc. În anul 2021, împreună cu Cinema Arta de la Sfântu Gheorghe, a lansat Eva Filmmakers Fest.
Accesul publicului este liber. Vă rugăm să confirmați prezența la adresa budapesta2@icr.ro, sau AICI