Programul de burse SoNoRo Interferențe la Palazzo Ricci din Montepulciano cu sprijinul ICR

Institutul Cultural Român este implicat de peste un deceniu în susținerea acestor burse, în parteneriat cu Asociația Sonoro. Prin această colaborare, ICR oferă tinerilor muzicieni români oportunitatea de a participa la rezidențe artistice internaționale, care constituie o platformă valoroasă pentru dezvoltarea lor artistică și profesională. Aceste burse sunt concepute pentru a sprijini tinerii talentați să își îmbunătățească abilitățile muzicale, să colaboreze cu mentori de prestigiu și să câștige experiență pe scena internațională.

În cadrul ediției din 2024, rezidențele vor avea loc în perioada 2-8 septembrie la Academia Europeană din Palazzo Ricci, Montepulciano, Italia. Această sesiune intensivă de lucru va culmina cu două concerte publice, programate pe 6 și 7 septembrie, unde tinerii muzicieni vor interpreta, alături de mentorii lor, lucrările studiate.

În programul concertelor, vor fi incluse compoziții semnate de autori celebri precum Ernst von Dohnányi, Antonín Dvořák, Frank Bridge, Felix Mendelssohn Bartholdy, Hector Berlioz, Ernest Chausson, Erich Wolfgang Korngold și Samuel Barber.

Primele două workshopuri din acest an au avut loc la Casa Artiștilor din Bușteni și la Portul Cultural Cetate, în cadrul ediției a XVIII-a a acestui prestigios program de studiu pentru tineri muzicieni.

Programul SoNoRo Interferențe și-a câștigat un loc important în peisajul muzical clasic din România, cu aproape 600 de burse de care au beneficiat tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani. De-a lungul timpului, mulți dintre bursieri au afirmat că acest program le-a influențat major parcursul de învățare și le-a deschis drumul către universități renumite din Europa. Prin interacțiunea cu profesori experimentați, tinerii și-au rafinat tehnica și au dobândit cunoștințe complementare muzicii, fiind inspirați în studiul zilnic al instrumentului pe care l-au ales.

Cel de-altreilea workshop programat în acest an va avea loc la Palazzo Ricci din Montepulciano, cu burse acordate pentru vioară, violă, violoncel, pian și canto, iar maeștrii care îi vor îndruma pe cursanți sunt muzicieni renumiți și profesori experimentați la nivel internațional: Svetlana Makarova (violistă și profesoară la Universitatea de Musică din Lausanne); Răzvan Popovici (violist și profesor la Conservatorul Regal din Anvers); Justus Grimm (violoncelist și profesor la Conservatorul Regal din Anvers); Diana Ketler (pianistă și profesoară de pian la Royal Academy of Music din Londra și profesoară de muzică de cameră la Haute École de Musique din Geneva și la Robert Schumann Hochschule din Düsseldorf) și Pauls Putnins (cântăreț internațional de operă, Marea Britanie).

Iată că vom susține și ultimul workshop din acest an! Deși programul SoNoRo Interferențe a ajuns la cifră care înseamnă deja zeci de workshopuri organizate, ne bucurăm de fiecare grupă de bursieri exact ca la început, în urmă cu 18 ani. Munca de profesor implică întotdeauna multă responsabilitate și efort, viziune și perseverență, dar la finalul fiecărui workshop constatăm că bursierii au evoluat rapid și că sunt pregătiți să susțină două concerte cu public, împreună cu noi, maeștrii lor. Este un sentiment unic atunci când ești martorul acestor salturi importante pe care bursierii le fac, iar când aflăm ulterior despre reușitele lor – faptul că devin studenții unei universități prestigioase, că interpretează cu nume mari ale muzicii de cameră, că sunt angajați de filarmonici importante din Europa sau câștigă concursuri renumite – suntem fericiți și știm că am contribuit la dezvoltarea lor.

În același timp, îi suntem profund recunoscători Institutului Cultural Român, un partener longeviv și de încredere al acestui program de studiu și salutăm implicarea noului nostru sponsor din acest an, Alpha Bank, care a ales să sprijine educația muzicală de vârf a tinerilor din România, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Bursierii care vor participa la workshopul de la Montepulciano sunt următorii:

la vioară:Luca Dumitru Amarandei, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București; Abel Chircă,Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București șiȘtefan Șimonca-Oprița, Hochschule für Musik Saarbrücken (Germania);

la violă:Ștefana-Alexandra Munteanu, Conservatorul Regal din Anvers (Belgia) șiMădălina Maria Șogorescu-Herdeș, ESMAE din Porto (Portugalia);

la violoncel:Ștefan Iordachi, Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București și Otilia-Maria Lazăr, Hochschule für Musik Saarbrücken (Germania);

la pian:Daniel Dumitrașcu, Universitatea Națională de Muzică din București / Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga (Danemarca);

canto: Soledad Baciu, Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău (Republica Moldova); Noemi Onucu, Colegiul Național de Artă „Octav Băncila” din Iași șiMaria-Diana Rad, Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

În programul de studiu și al concertelor sunt incluse lucrări de Ernő Dohnányi, Antonin Dvořák, Frank Bridge, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Hector Berlioz, Ernest Chausson, Wolfgang Erich Korngold și Samuel Barber.

La finalul workshopului, bursierii vor susține două concerte împreună cu profesorii care i-au îndrumat pe parcursul programului de studiu. Publicul este invitat să participe la concertele programate vineri, 6 septembrie 2024, ora 18:00 și sâmbătă, 7 septembrie 2024, ora 11:30, în Salonul Palazzo Ricci din Montepulciano.Intrarea la concerte este liberă.

Splendidul Palazzo Ricci este un spațiu cu o istorie bogată, care se întinde pe parcursul secolelor. Din 1799, acest palat a reprezentat pentru nobila familie Ricci o casă frumoasă și multe amintiri. Familia Ricci a primit de-a lungul timpului, în acest loc elegant, demnitari, membri ai familiilor regale și unii dintre cei mai importanți artiști și scriitori. Palazzo Ricci a câștigat prestigiosul premiu International Property Award în Europa pentru renovare și reconversie rezidențială.

*****

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, precum Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care workshopurile SoNoRo Interferențe s-au desfășurat în România, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș, Palatul Cantacuzino din Bușteni și Casa Internațională a Artiștilor din Bușteni.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, în cadrul unor instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zürich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și au obținut rezultate remarcabile, câteva exemple în acest sens fiind reușitele lui Andrei Ioniță – Premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski” din Moscova (2015), a lui Ștefan Cazacu – Premiul al III-lea la secțiunea Violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” (ediția 2020-2021), a lui Valentin Șerban – Premiului I la secțiunea Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” (2021) și a Mariei Marica – Premiul I la secţiunea Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu” (2022).

Mai multe informații despre platforma culturală SoNoRo pe siteFacebook și Instagram.

Sponsor: Alpha Bank
Partener: Palazzo Ricci
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, LiterNet.ro, CARIERE, IQads.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro, Klarmedia, Palindrom