- 1 July 2016 - 21 July 2016
- Etichete Festivalul International al Orchestrelor de Tineret de la Milano impreuna cu ICR
În perioada 1-21 iulie 2016 va avea loc Festivalul Internațional al Orchestrelor de Tineret de la Milano. Cu această ocazie Institutul Cultural Român și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția susțin participarea Orchestrei Române de Tineret la Festivalul Internațional al Orchestrelor de Tineret de la Milano. Alături de Orchestra Română de Tineret vor participa orchestre din Franța, Italia, Marea Britanie, Polonia și Slovenia.
Vineri, 15 iulie 2016, ora 21:00, la Unicredit Pavilion din Milano (Piazza Gae Auleti 10, Milano), va avea loc concertul susținut de Orchestra Română de Tineret și violoncelista Julia Hagen, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.
Orchestra Română de Tineret - Apariţia proiectului „Orchestra Română de Tineret - spirit enescian şi tradiţie europeană" (2008), a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Acest lucru s-a putut realiza prin iniţiativa lăudabilă şi plină de entuziasm a doi dintre marii noştri artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii - Serafim Antropov" şi „Lanto Communication". Ansamblul, devenit un nume şi un personaj colectiv în viaţa muzicalã româneascã şi europeană, reunind artişti selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară, a cunoscut o evoluţie fulminantă prin apariţii în concerte de succes, pe scena Ateneului Român, Radiodifziunii Române şi a Sălii Palatului, la aceasta din urmă prin participarea în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu, precum şi în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache". De asemenea a concertat la: Palais de Behague din Paris, Auditorium CMD din Strasbourg, Auditorium Santa Cecilia din Roma, în cadrul Festivalul Internaţional de la Ravello şi poate cel mai important, al prestigiosului Festival Internaţional „Young Euro Classic" de la Berlin - ediţia 2012. Ca o recunoaştere a meritelor artistice deosebite, dovedite în scurta sa perioadă de activitate, în anul 2011 Orchestra Română de Tineret a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret - EFNYO.
Cristian Mandeal a studiat pian, compoziţie şi dirijat la Liceul de Muzică din Braşov şi la Academia de Muzică din Bucureşti. S-a perfecţionat ulterior la Berlin cu Herbert von Karajan şi la München cu Sergiu Celibidache. După un stagiu în calitate de corepetitor la Opera Română din Bucureşti, Cristian Mandeal a obţinut primele sale angajamente ca dirijor permanent la Filarmonicile din Târgu Mureş şi Cluj, iar din 1987 la Filarmonica din Bucureşti, unde până în 2010 a activat ca Director general şi Prim dirijor. În paralel a fost şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din Haifa - Israel şi Dirijor resident al Orchestrei "Haydn" din Bolzano şi Trento - Italia.
Cristian Mandeal a dirijat pe 4 continente, în 31 de ţări şi 24 de capitale. Ca dirijor al Filarmonicii «George Enescu» a condus peste 20 de turnee internaţionale. A fost invitat în mod repetat la Staatskapelle Dresden şi Berlin, la Münchener Philharmoniker şi Hessisches Rundfunk Orchester - Frankfurt, la Santa Cecilia - Roma şi RAI Milano, la Orchestra Naţională Catalană - Barcelona, ca şi la Orchestra Halle - Manchester, unde continuă a fi un oaspete permanent. A dirijat mari orchestre ca RSO şi RIAS - Berlin, Orchestra Radio Bavareză - München şi Filarmonica din Dresda, CBSO şi Royal Philharmonic Orchestra - Liverpool, Filarmonica Cehă - Praga, Orchestra Simfonică Portugheză - Lisabona, Orchestre Nationale de Belgique - Bruxelles, Israel Philharmonic - Tel Aviv, Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestrele Filarmonicilor din Tokio, Helsinki, Monte Carlo, Sofia, Belgrad, Zagreb etc. A dirijat la Opera de Stat din Viena în spectacole de balet (Mahler: Das Lied von der Erde) şi operă (Verdi: Stiffelio). A colaborat cu mulţi artişti de renume ca Radu Lupu, Ivo Pogorelici, Krystian Zimerman, Bruno Leonardo Gelber, Gerhard Oppitz, Yefin Bronfman, Alicia de Larrocha, Maxim Vengherov, Shlomo Minz, Julian Rachlin, Victor Tretiakov, Mstislav Rostropovici, Ileana Cotrubaș. A dirijat în săli de concert de renume ca Filarmonica din Berlin, Neues Gewandhaus - Leipzig, Wiener Staatsoper, Alte Oper - Frankfurt, Gasteig şi Herkulessaal - Műnchen, Grosses Festspielhaus - Salzburg, Beethovenhalle - Bonn, Victoria Hall - Geneva, Tonhalle - Zürich, Symphony Hall - Birmingham, Teatrul Balşoi - Moscova, Santory Hall - Tokyo. A participat la numeroase festivaluri internaţionale ca Festivalul «George Enescu» - Bucureşti, Istanbul, Ankara, Athena, Salonic, Lisabona, Santander, San Sebastian, Brescia - Bergamo, Ravelo, Belgrad, Ohrid, Festivalul «Hannover 2000», Festivalul Janacek de la Ostrava şi Brno, Festivalul de la Bloomington - SUA. În 2002, la Festivalul de la Edinburgh, a dirijat BBC Scottish la premiera britanica a operei «Oedip» de George Enescu. Cristian Mandeal a înregistrat pentru Electrecord, MBG Classics (Arte Nova) şi Claves. Dintre acestea se evidenţiază în mod special ciclul integral al simfoniilor de Bruckner, a operei simfonice şi vocal/simfonice a lui Brahms, apărute cu prilejul centenarului acestuia din 1997 în 9 CD-uri, şi mai ales integrala operei simfonice a lui George Enescu în 7 CD-uri.
JULIA Hagen - Născută în 1995 la Salzburg și-a început studiile de violoncel la vârsta de 5 ani cu Maestrul Detlef Mielke la Musikum din Salzburg. În 2007 a fost admisă la cursurile de pregătire de la Mozarteum ca elevă a Maestrului Enrico Bronzi, și din 2011 frecventează același curs la Universitatea din Viena cu Maestrul Reinhard Latzko. A câștigat de mai multe ori premiul austriac pentru tineret "Prima la Musica" la categoriile Solistă și Muzică de Cameră, obținând chiar și premiile speciale ale juriului. În 2010 a câștigat Concursul Internațional de Violoncel de la Liezen (Austria). Ca solistă a interpretat Elegia de Fauré cu Wiener Jeunesse Orchester alla Brucknerhaus din Linz și în 2011 Variazioni Rococò de Tschaikowsky cu Orchestra Sinfonica Giovanile della Val d'Aosta dirijată de Enrico Bronzi. Experința sa camerală se axeză pe repertoriul de Trio cu pian. După primele concerte susținute alături de sora și fratele său, la Schlosskonzerte din Salzburg, a evoluat în aceeși formulă alături de colegi italieni în cadrul Festivalului Estate di Portogruaro. În 2009 a câștigat cu Trio Tritium Concursul "Prima la Musica" obținând mențiunea specială a juriului. Tot în 2009 a participat la proiectul de muzică de cameră "MMM" a Kronberg Academy și în vara lui 2010 la proiectul de muzică de cameră a Wiener Philharmoniker la Salzburg. Julia Hagen a susținut concerte cu Ib Hausmann și Christoph Ullrich în cadrul "Beethoven Fest" din Bonn și la Frankfurt. A frecventat cursuri de Masterclass cu Maeștri Valentin Raduțiu, Umberto Clerici, Giovanni Gnocchi și Heinrich Schiff.
Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și face parte din programul oficial al Festivalului Internațional al Orchestrelor de Tineret. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe informații: http://www.unicreditpavilion.it/festival-internazionale-delle-orchestre-giovanili/