- 18 December 2023
- Etichete ICR Varsovia; Andrei Macri; biserici fortificate
Institutul Cultural Român de la Varșovia invită publicul polonez la expoziția de fotografie de mari dimensiuni „Din zbor. Bisericile fortificate din Transilvania”, semnată de fotograful Ionuț Macri, prezentată, în perioada 20 decembrie 2023 – 29 februarie 2024, pe simezele exterioare ale Ambasadei României în Polonia, care găzduiește și reprezentanța ICR din Polonia.
Planșele prezintă imagini spectaculoase, realizate din dronă, ale unor biserici fortificate din Transilvania, o parte dintre acestea fiind înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO. Vizitatorii vor putea admira, printre altele, bazilicile romanice de la Cisnădioara și Gârbova, abația cisterciană de la Cârța, fortăreața romanică de la Câlnic, cetățile țărănești de la Prejmer, Homorod și Hărman, cetatea medievală Sighișoara, centrul orașului Sibiu, bisericile fortificate de la Biertan, Viscri, Șeica Mică și Saschiz. Începând cu secolul al XIII-lea, bisericile fortificate au jucat atât un rol religios, cât și unul militar, formând unul dintre cele mai dense și mai bine conservate sisteme de fortificații medievale de pe continentul european.
Demersul artistic al lui Ionuț Macri a pornit de la faptul că bisericile fortificate transilvănene, prin natura lor arhitecturală, sunt greu de surprins în ansamblu de la nivelul solului. Zidurile de apărare, pe care majoritatea le au, le fac impenetrabile privirii. Însă din aer, ele se deschid spectaculos, se lasă percepute și înțelese în întregul lor context natural, așa cum nu ar putea fi „ghicite” de jos.
Stabilit la București, Ionuț Macri este unul dintre cei mai solicitați fotografi de publicitate, pasionat de lumină în toate formele ei, specializat în imagini comerciale de înaltă ținută pentru zeci de branduri mari, cu lucrări publicate în întreaga lume. Provenind dintr-o familie cu TREI generații de fotografi pasionați, și-a început cariera fotografiind peisaje naturale și urbane în timpul studiilor universitare. În 1997 și-a deschis primul studio și de atunci face fotografie publicitară. Timp de mai bine de un deceniu s-a regăsit în clasamentele celor mai buni 200 fotografi de publicitate și artiști digitali întocmite de prestigioasa publicație Lurzer’s Archive. Semnătura sa se regăsește și în National Geographic, în reviste de modă – The One, GQ, InStyle, Harper’s Bazaar, Glamour, Elle – sau în albume de arhitectură. În prezent, se află în grupul exclusivist al ambasadorilor Canon.
Prezentarea acestei expoziții face parte din demersul consecvent al ICR Varșovia de a prezenta publicului larg din Polonia patrimoniul istoric și bogăția arhitecturală din România în expoziții cu un puternic impact vizual, într-o zonă intens circulată din centrul Varșoviei. Expozițiile, care pot fi văzute și pe timpul nopții grație nocturnei instalate, se adresează atât localnicilor, cât și turiștilor, fiind realizate în versiune bilingvă, polonă - engleză.
copyright fotografii: Ionuț Macri