- 16 January 2019
- Etichete Icr varsovia Gherasim luca
Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, în data de 16 ianuarie 2019, la Cracovia, o seară dedicată avangardei literare românești, cu prilejul apariției în limba polonă a unui însemnat volum – Vampirul pasiv, de Gherasim Luca, în seria „Wunderkamera” editată de Institutul Mikołowski. Cunoscuta librărie cracoviană De Revolutionibus va găzdui întâlnirea cu Jakub Kornhauser, redaktorul seriei Wunderkamera și traducătorul prozei lui Gherasim Luca, Vampirul pasiv. Evenimentul va fi moderat de istoricul literar, Michalina Kmiecik, co-fondatoare a Centrului de Cercetări asupra Avangardei, care funcționează pe lângă Facultatea de Filologie Polonă a Universității Jagiellone.
Scenariul întâlnirii cuprinde o prezentare a colecției „Wundercamera” și a colaboratorilor la această serie (grafică, redacție, corectură), a primului volum al colecției, Vampirul pasiv, de Gherasim Luca, urmate de o discuție despre carte, autor, suprarealismul românesc și lecturi din volum.
În descrierea redactorului Jakub Kornhauser, seria „Wunderkamera” este un catalog de texte și obiecte literare bizare din colțurile întunecate ale Europei, în special din România, unde spiritul avangardei s-a făcut simțit cel mai pregnant. Sunt imagini suprarealiste și curiosa în stil dada, feerii lingvistice și bijuterii grafice, cărți unice în felul lor. Seria „Wunderkamera” este un proiect al Institutului Mikołowski și al Centrului de Cercetări asupra Avangardei de pe lângă Facultatea de Filologie Polonă a Universității Jagiellone. Inițiatorul și coordonatorul seriei este Jakub Kornhauser.
În 2019, în cadrul colecției amintite va apărea o selecție din ciclurile poetice ale lui Gellu Naum, în traducerea și îngrijirea aceluaiși Jakub Kornhauser.
Vampirul pasiv, capodopera lui Gherasim Luca și a suprarealismului românesc, a fost publicat în limba franceză în 1945. O carte misterioasă în care eseul despre „obiectele obiectiv oferite” se preschimbă într-o descriere onirică a luptei dorințelor. Obiectele capătă aici puteri demonice și distrug universul logicii, rațiunii, ordinii. În schimb, suntem aruncați în spațiul necontenitelor metamorfoze în care visele, descântecele și imaginile poetice stau alături de invențiile lingvistice și structura episodică.
Jakub Kornhauser este traducător și poet, teoretician și istoric literar, un redutabil specialist în Avangarda românească. A tradus din Gellu Naum, Gherasim Luca, Ilarie Voronca și Geo Bogza. În prezent, pregătește seria de avangardă „Wunderkamera” la Editura Institutului Mikołowski - primele trei volume îi aparțin lui Gherasim Luca (Vampirul pasiv și alte proze, Cleptoobiectul și alte povestiri) și Gellu Naum (Vasco da Gamma și alte versuri). Este autorul a trei volume de poezii și al mai multor monografii și lucrări teoretice, printre care Statutul obiectelor în poezia suprarealismului european (2015), Cerneala surdă. Antologia manifestelor de avangardă central-europene (2014). Jakub Kornhauser este conferențiar universitar la Catedra de Filologie Romanică și la Catedra de Antropologie Literară din cadrul Universității Jagiellone din Cracovia. Este redactor-coordonator al seriei de literatură română al prestigioasei edituri Universitas de la Cracovia și al revistei „Romanica Cracoviensia”. O traducere recentă din limba română este antologia Falsul Dimitrie, de Dumitru Crudu, finalistă în 2018 la Premiul „Poetul European al Libertății”.