- 6 August 2018 - 12 August 2018
- Tags Festivalul IDEO IDEIS ICR
Institutul Cultural Român este partenerul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului IDEO IDEIS, care se desfășoară între 6 și 12 august la Alexandria, sub sloganul „Tu cât ai dat cu fail?”. Tema de anul acesta reprezintă o schimbare de perspectivă asupra eșecului: o nereușită profesională sau personală este o șansă să te cunoști mai bine, să evoluezi în carieră și chiar să devii un om mai bun. Amalia Enache, Ana Ularu, Deliric, Andreea Bădală și Radu Jude s-au implicat în campanie, asumându-şi public un eșec personal, pentru a le transmite liceenilor un mesaj important despre ce înseamnă perseverența.
„De mine am fost dezamăgită cel mai des, poate prea des. Am lucrat mult cu mine să nu mă mai învinovățesc atât de ușor pentru atâtea. De pildă, că am fost peltică rău când eram mică și, iată, acum prezint știri, deși nu ar fi zis nimeni că voi reuși vreodată asta. Sau că nu am intrat la facultate la Geografie, la secția de unde aș fi ieșit ghid turistic. Pentru cineva cu rezultatele mele, a părut de neînțeles să nu intru din prima la facultate. N-am pierdut vremea, am învățat tot felul de lucruri în anul care a trecut, până când am intrat la Jurnalistică la Timișoara, inclusiv să fac injecții”, povestește jurnalista Amalia Enache, prezentatoare a Știrilor PROTV.
Sâmbătă, 11 august, Seara Povestitorilor va avea ca temă raportarea la eșecuri, iar printre invitaţi se numără colectivul revistei DoR (Cristian Lupșa, Anca Iosif și Elena Văduva), fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, artistul Dan Perjovschi și fondatoarele asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu. De asemenea, regizorul Radu Jude și actorul Mihai Bobonete vor susține câte un masterclass vineri, 10 august, moderat de Cătălin Ștefănescu.
Timp de o săptămână, locuitorii orașului Alexandria și vizitatorii vor lua parte la 17 spectacole de teatru (opt profesioniste şi nouă de teatru tânâr), iar centrul orașului va fi animat în permanență de spectacole stradale și concertele Fanfarei Transilvania. Și anul acesta, la Cinemateca Târzie vor fi proiectate cele mai interesante filme românești și europene ale anului. Dintre acestea, „Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) și „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (r. Bogdan Th. Olteanu), două filme de debut autohtone, au în distribuție tineri actori care au participat în anii trecuți la IDEO IDEIS.
În afara spectacolelor de teatru profesionist invitate, toate evenimentele din cadrul festivalului sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.
Fiecare trupă din secțiunea Spectacole de Teatru Tânăr are alături un mentor care le oferă participanților nu doar feedback aplicat, ci și îndrumare într-un sens cultural mai larg. Mentorii celei de-a XIII-a ediții sunt Dorina Chiriac, Marius Manole, Medeea Marinescu, Ofelia Popii, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și, pentru prima oară la IDEO IDEIS, Alexandru Papadopol.
ART&PLAY este secțiunea de dezvoltare comunitară a IDEO IDEIS, special creată pentru locuitorii din Alexandria. În fiecare zi din festival, copii și părinți din Alexandria pot participa la ateliere de dezvoltare personală, consiliere, cinema, filosofie și teatru comunitar. Participarea la ateliere este gratuită, locurile disponibile fiind ocupate în ordinea înscrierii.
Parteneri: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul EXCELSIOR, Festivalul Comediei Românești (FestCO), Divan Film Festival, One World Romania, ZeList, Conciato
Parteneri media: Virgin Radio, Radio România Cultural, Dilema Veche, Scena9, Ziarul Metropolis, SUB25, Liternet.ro, VICE România, The Institute, IQads, Start-up.ro, Noizz.ro, Liber în Teleorman
Festivalului IDEO IDEIS este un proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național şi este hotspot cultural BRD.
PROGRAM IDEO IDEIS#13
LUNI, 06 AUGUST
19:00-20:30: Festivitate de deschidere IDEO IDEIS #13 (Sala Polivalentă)
MARȚI, 07 AUGUST
20:30-22:30: „Artists Talk”, r. Gianina Cărbunariu, ArCuB, București (Sala Polivalentă)
21:00-22:30: „Stă să plouă”, r. Lia Bugnar, Green Hours, București (Conciato)
22:00-23:30: Cinemateca târzie – proiecție „Foxtrot” (2017), r. Samuel Maoz, (Parcare Consiliul Județean, vizavi de Casa de Cultură)
MIERCURI, 08 AUGUST
19:00-20:00: Fanfara Transilvania (Centrul pietonal)
19:45-21:45: „Pentru o mai bună înțelegere”, r. Mimi Brănescu, Teatrul Metropolis, București (Sala Polivalentă)
21:00-22:30: „9 piese remixate”, Alex Ștefănescu, Unteatru, București (Conciato)
22:00-23:30: Cinemateca târzie – proiecție „Utoya:22 iulie”, r. Erik Poppe, (Parcare Consiliul Județean, vizavi de Casa de Cultură)
JOI, 9 AUGUST
19:00-20:00: Fanfara Transilvania (Centrul pietonal)
20:30-22:00: „Pescărușul”, r. Andrei Șerban, unteatru (Sala Polivalentă)
21:00-22:30: „School feat. Cool”, r. Elena Morar, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț (Conciato)
22:00-23:30: Cinemateca târzie – proiecție „Un pas in urma serafimilor”, r. Daniel Sandu, (Parcare Consiliul Județean, vizavi de Casa de Cultură)
VINERI, 10 AUGUST
10:00-12:00: Kiosk Ideo - Animație cu public, Facepainting pentru copii (pietonală)
11:00-12:00: Trupa Arlechin, Alexandria - spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
12:15-13:15: Trupa Amprente, Brasov - spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
15:00-16:00: Trupa AS, București- spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
17:30-18:30: Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii - Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Marius Manole (Lounge Sala Polivalentă)
17:00 - 19:00: Kiosk Ideo - Animație cu public, Facepainting pentru copii (pietonală)
19:00-20:00: OMG cu MAGITOT - spectacol de magie pentru copii (pietonală)
20:30-21:30: Masterclass: Radu Jude în dialog cu Cătălin Ștefănescu (Sala Polivalentă)
21:30-22:30: Masterclass: Mihai Bobonete în dialog cu Cătălin Ștefănescu (Sala Polivalentă)
21:00-22:30: „Tot ce-i minunat în lume”, r. Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, București (Conciato)
22:00-23:30: Cinemateca târzie – „Breaking news”, r. Iulia Rugină, (Parcare Consiliul Județean, vizavi de Casa de Cultură)
SÂMBĂTĂ, 11 AUGUST
10:00-12:00: Kiosk Ideo - Animație cu public, Facepainting (pietonală)
11:00-12:00: Trupa Gong, Roman - spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
12:15-13:15: Trupa Acting up, București - spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
15:00-16:00: Trupa Drama Club, Botoșani - spectacol de teatru tânăr (Sala Polivalentă)
17:30-18:30 Sesiune de întrebări și răspunsuri cu mentorii - Medeea Marinescu, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu (Lounge Sala Polivalentă)
17:00-19:00: Kiosk Ideo - Animație cu public, Facepainting (pietonală)
19:00-20:00: Crina și păpușile vorbitoare - spectacol de ventrilocie (pietonală)
20:15-21:00: Seara povestitorilor - Decât o Revistă (Sala Polivalentă)
21:00-21:45: Seara povestitorilor - Dan Perjovschi (Sala Polivalentă)
21:45-22:30: Seara povestitorilor - Vlad Voiculescu (Sala Polivalentă)
22:30-23:15: Seara povestitorilor - Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Dăruiește Viață (Sala Polivalentă)
21:00-22:30: „Foreplay”, r. Ozana Nicolau, Asociația Art Revolution (Conciato)
22:00- 22:45: „Reflection”, Litghwave Theatre Company – animație stradală
22:00-23:30: Cinemateca târzie – „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, r. Bogdan Theodor Olteanu (Parcare Consiliul Județean, vizavi de Casa de Cultură)
DUMINICĂ, 12 AUGUST
10:00-12:00: Kiosk Ideo - Animație cu public, Facepainting (pietonală)