- 11 April 2023
- Tags Icr Icr budapesta Lucian ban John surman Mat maneri Bartok
Cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta, pianistul român Lucian Ban, instrumentistul englez John Surman – instrumente de suflat și clape – și violonistul american Mat Maneri vor concerta luni, 24 aprilie 2023, la Casa Muzicii din capitala Ungariei, transpunând muzica populară transilvăneană în jazz.
Béla Bartók, culegător de folclor și compozitor inspirat din cântecele popoarelor din Europa de Est, continuă să aibă o influență puternică asupra muzicienilor și compozitorilor din lume. Albumul Transylvanian Folk Songs – The Béla Bartók Field Recordings, realizat, în 2020, de cei trei muzicieni de jazz, este o revelație care, conform titlului, se inspiră din colecțiile lui Bartók.
Pianistul Lucian Ban, născut în România și stabilit la New York, multi-instrumentistul englez John Surman și violonistul american Mat Maneri s-au inspirat din comorile folclorice seculare, iar prelucrările lor ajung să prezinte atât un omagiu maestrului, cât să se afișeze ca transpuneri captivante şi originale. Trioul nu a putut prezenta live acest album din cauza pandemiei.
Béla Bartók a fost îndrăgostit de muzica populară ardelenească din vestul României, astfel încât, inspirat fiind de un cântec popular auzit în 1904, a pornit la drum cu scopul de a descoperi şi altele. Pe parcursul unui deceniu, maestrul a cules și a transcris mii de melodii, a înregistrat pe cilindri de ceară sute de cântăreţi, declarând că finalizarea cercetării muzicii populare românești a devenit „ţelul vieţii sale”. Un secol mai târziu, trei improvizatori prin excelență – Mat Maneri, Lucian Ban și John Surman – inspirându-se tot din muzica care a captivat imaginația lui Bartók revizuiesc, printr-o abordare proprie, colindele de Crăciun, cântecele de jale, de iubire, de nuntă, doinele şi multe altele. Această reabordare radicală a cântecelor populare din Transilvania este „atât un omagiu, cât și o transformare”, potrivit Jazz Times, și a fost imediat apreciată deopotrivă de fani, cât și de critică. Albumul de jazz de cameră a intrat în mai multe topuri.
Lucian Ban, originar dintr-un mic sat din regiunea care l-a interesat cel mai mult pe Bartók, are deja o istorie în a utiliza muzica populară ardelenească în lucrările sale, care îmbină muzica clasică cu jazzul şi în care improvizația joacă un rol esențial. Este un muzician care a devenit din ce în ce mai cunoscut la începutul mileniului și care are deja un palmares de albume foarte apreciate la nivel internațional.
John Surman a fost descoperit ca virtuoz la sfârșitul anilor șaizeci, devenind o figură-cheie a jazzului european; interpretările sale la saxofon sopran, clarinet bas și clape pot fi ascultate pe o serie de înregistrări excelente ale ECM.
Mat Maneri, din Brooklyn, are o abordare şi un sound absolut unic şi recognoscibil, în care îmbină sunetele disparate ale jazzului cu muzica microtonală într-un mod fluent și expresiv. În 1990, a participat la fondarea legendarului Joe Maneri Quartet, ale cărui înregistrări au fost aclamate de critici și muzicieni din toată lumea, fiind considerat printre cele mai importante dezvoltări din istoria muzicii de improvizație ale secolului XX.