Ansamblul britanic Ten Tors Orchestra, sub bagheta dirijorului Simon Ible, va concerta în premieră la Ateneul Român, marţi, 22 noiembrie 2011, ora 19.00, alături de importanți soliști români: Ladislau Csendes – violă, Alexandru Matei – percuție, Sorin Rotaru – percuție și Florian Mitrea – pian.
Colaborarea dintre orchestra britanică din Plymouth și Institutul Cultural Român nu este o premieră. În noiembrie 2010 a avut loc la Plymouth festivalul Shadows of Romania, organizat de Institutul Cultural Român și University of Plymouth, o suită de evenimente muzicale care a reunit interpreți români și britanici, compoziții românești și universale dar și lucrări în primă audiție dedicate festivalului. Ten Tors Orchestra s-a aflat în centrul acestui eveniment, care l-a avut ca director artistic pe Simon Ible. Program:
Wolfgang Amadeus Mozart, Divertisment in Re major, K136 John Ireland, Concertino Pastorale Doina Rotaru, Umbre pentru violă, 2 percuţionişti şi 15 instrumente cu coarde George Enescu, Două intermezzi pentru orchestră de coarde Op.12 Wolfgang Amadeus Mozart, Concert pentru pian şi orchestră, nr.12 în La major K 414 Edward Elgar, Serenada pentru coarde op. 20 în mi minor
În data de 21 noiembrie Simon Ible va susține un masterclass cu studenții Secției Dirijat din cadrul Universității Naționale de Muzică București.
Ten Tors Orchestra este ansamblul în rezidență al programului artistic Peninsula Arts al Universității din Plymouth, Marea Britanie. Orchestra a fost înființată în 1998 cu fonduri oferite de Arts Council England și este singura orchestră profesionistă din regiunea de sud-vest a Angliei. Are un repertoriu extrem de variat, care include și numeroase lucrări contemporane. Ten Tors Orchestra susține anual numeroase concerte în Plymouth și în diverse centre muzicale din Anglia. Cei mai mulți dintre muzicienii din componența orchestrei sunt și membri ale unora dintre cele mai importante ansambluri camerale și simfonice britanice, precum Academy of St Martin-in-the Fields sau English Chamber Orchestra. Mulți dintre cei mai cunoscuți soliști din Marea Britanie au cântat alături de Ten Tors Orchestra: Dame Evelyn Glennie, Carlos Bonnell, John Anderson, Alan Opie, Mark Padmore, Jean Rigby, Leland Chen, Benjamin Frith, Andrew Kennedy, Alison Balsom. De asemenea, orchestra a susținut concerte împreună cu pianistul Nikolai Demidenko, soprana Maria Ewing sau baritonul Jonathan Lemalu.
Simon Ible, dirijorul și directorul artistic al orchestrei, a studiat trompeta la Newton Park College (actualmente Bath Spa University) cu David Mason, Professor la Royal College of Music, Londra, și dirijat la Hanovra, cu Klaus Donath. A beneficiat și de îndrumarea lui Sir Colin Davies, care este și patronul orchestrei Ten Tors. Simon Ible a fost timp de zece ani director artistic și dirijor în rezidență al Bath City Orchestra. Are o vastă experiență ca dirijor de cor și a colaborat cu Bath Georgian Festival Choir, Chandos Singers, East Cornwall Bach Choir, The Two Moors Festival Chorus și Peninsula Arts Chorale. În prezent este director muzical al programului Peninsula Arts și al University of Plymouth Choral Society.
Ladislau Csendes a studiat vioara la Conservatorul bucureştean şi s-a perfecţionat apoi la Bruxelles, Lyon, Berncastle şi Szombathely cu André Gertler, Peter Csaba, Jenny Abel şi Georg Ligeti. Ladislau Csendes este un poliinstrumentist, el alternând vioara cu viola şi viola d'amore, evoluând atât ca solist în compania celor mai importante orchestre din ţară, cât şi alături de ansamblurile Aperto, Pro Contemporania sau Lutheran Consort Bucharest. A concertat peste tot în Europa, dar şi în Asia şi a fost invitat la cele mai importante festivaluri precum Wien Modern, George Enescu, Toamna Varşoviană, Haydn, Bemus, Appenzeller Winter, Tage für Neue Musik, Darmstadt, Concerti per l'Europa sau Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, Bucureşti. Ladislau Csendes a semnat, ca solist, importante prime audiţii absolute precum Capricii şi Ragas de Aurel Stroe sau Malinconia furiosa de Anatol Vieru. Ca solist al Filarmonicii „George Enescu", al orchestrelor Radio sau Virtuozii din Bucureşti, Csendes a colaborat cu dirijori ca Horia Andreescu, Alain Tongue, Ludovic Bacs, Sergiu Comissiona, Corneliu Dumbrăveanu, Emil Simon sau Ilarion Ionescu Galaţi. Ladislau Csendes a realizat nenumărate minute de înregistrări pentru radio, televiziune sau disc, dintr-un repertoriu imens, pentru vioară, violă sau viola d'amore, de la muzica veche la cea contemporană, camerală şi concertantă.
Alexandru Matei s-a născut la Dej şi a studiat cu renumitul Grigore Pop, alături de care a înfiinţat şi Ansamblul de Percuţie al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca. Alexandru Matei este din 1985 membru al Ansamblului Archaeus, împreună cu care a susţinut concerte în întreaga Europă şi în Statele Unite. Profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Alexandru Matei a înfiinţat şi conduce ansamblul de percuţie Game, împreună cu care a realizat numeroase concerte şi înregistrări radio şi pentru disc. Matei a concertat alături de cele mai importante orchestre ale ţării, a susținut frecvent recitaluri solo sau împreună cu ansamblurile camerale Game şi Archaeus, activitatea sa fiind încununată cu numeroase premii, dintre care amintim Premiul ATM, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Premiul Revistei Actualitatea Muzicală sau Premiul Fundaţiei Soros.
Sorin Rotaru s-a născut la Sibiu în anul 1984 și a absolvit Universitatea Națională de Muzică București la clasa prof. dr. Alexandru Matei. A susținut numeroase concerte cu orchestre și ansambluri precum Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Opera Națională București, Ansamblul de Percuție Game, Ansamblurile Archaeus și Profil, atât ăn țară cât și în Germania, Danemarca, Japonia, Cehia, Ungaria, Anglia. Timp de două semestre a fost bursier al Academiei de Muzică Leos Janáček din Brno, unde a studiat împreună cu profesorul Martin Oprsal și a urmat cursurile de măiestrie susținute de prof. dr. Peter Sadlo. În prezent este doctorand al Universității Naționale de Muzică București, unde predă percuția, și profesor la Liceul de Muzică George Enescu din București.
Florian Mitrea a început studiul pianului la vârsta de șase ani, cu Flavia Moldovan și a continuat la Liceul George Enescu, sub îndrumarea Gabrielei Enăşescu. Premiile la concursurile Ada Ulubeanu şi Jeunesse Musicales au fost urmate de o bursă la Royal Academy of Music din Londra, unde studiază în prezent în anul III, cu Diana Ketler. S-a perfecţionat cu Leif Ove Adsnes, Stephen Kovacevich, John Lill, Pascal Devoyon, Joanna MacGregor, Angela Brownridge şi Boris Petrushansky. Florian Mitrea a câștigat Concursul Internaţional de Pian Viena – Panmusica 2010, Premiul I şi Medalia de Aur la Concursul Interuniversitar Ludwig van Beethoven, Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Interuniversitar Sheepdrove, etapa naţională. Premiile i-au adus angajamente de recital in săli precum Eroica Saal-Vienna, St. Martin-in-the-Fields, Catedrala St. James'-Piccadilly, King's Place, Steinway Hall şi Drapers' Hall, Londra. Muzician de cameră foarte activ, a fost bursier al Festivalului de Muzică de Cameră Sonoro in 2007 şi 2009 și este membru in Mitrea Piano Quartet, alături de care a cântat in festivalurile Schumann şi Brahms ale Royal Academy of Music.
În anul academic 2010-2011 a primit bursa Societății Enescu de la Londra, oferită de Institutul Cultural Român.
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român, tel. 021 315 68 75.
Preț: 20 lei, 25 lei, 30 lei.
Stagiunea Camerală ICR la Ateneu este un proiect al Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica "George Enescu".
Parteneri: Universitatea Națională de Muzică București, British Council.
Coproducător: TVR Cultural.
Parteneri media: Zile și Nopți, RFI, Cocor, Dilema Veche, Observator Cultural, Igloo, Cocor, City Compass, Romania Business Insider, Radio România Cultural, Radio România Muzical.