- 19 August 2015
- Etichete Institutul Cultural Roman ICR Pavilionul României de la Expo Milano
Miercuri, 19 august 2015, în Pavilionul României de la Expo Milano va fi prezentat spectacolul de dans contemporan şi muzică veche românească Sarea Pământului. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, și face parte din seria de proiecte care au ca obiectiv creșterea vizibilității valorilor culturale românești și ilustrarea diversității tradițiilor naționale.
Având la bază un concept al coregrafei și balerinei Liliana Iorgulescu, spectacolul include muzică tradițională românească interpretată de rapsodul popular Grigore Leșe și dans contemporan pus în scenă de echipa de dansatoare – Liliana Iorgulescu, Mihaela Culda, Violeta Dincă, Andreea Duță și Alina Iacov. Spectacolul prezintă o Românie profundă, conectată la sensibilitatea și formele de expresie ale perioadei contemporane. Sarea Pământului reface drumul vieții din perspectivă arhaică: naștere, nuntă, moarte.
S A R E A P Ă M Â N T U L U I
Spectacol de dans contemporan şi muzică veche românească
Concept și coregrafie: Liliana Iorgulescu Muzica: Grigore Leșe Interpreți:
Grigore Leşe – voce, tilincă, fluier, caval, toacă Liliana Iorgulescu, Andreea Duţă, Violeta Dincă, Alina Iacov, Mihaela Culda – dans
Sarea Pământului este un spectacol de dans contemporan care preia ritualuri ce însoțesc momentele importante din existența individului nealterat de cotidianul urban. Simbioza celor două forme spectaculare - folclorul autentic și dansul contemporan - creează un univers dinamic ce potențează nevoia de auto-reflecție.
„Sarea Pământului se bucură de participarea extraordinară a lui Grigore Leșe, care cântă live muzică veche românească și se pliază perfect pe intenţia coregrafei de a regresa câtre rădăcinile rituale ale fiinţei romaneşti. Spectacolul reface, cu o tenta esenţializat folclorică, drumul vieţii din perspectiva arhaică... Se poate vorbi despre o stilistică a austerităţii în viziunea coregrafică.” – Cristina Rusiecki, Curierul Românesc
În perioada 1 mai – 31 octombrie 2015 are loc expoziția universală Expo Milano, cu tema generală „Hrănirea Planetei, Energie pentru Viaţă”. Pe durata celor șase luni de desfăşurare, manifestarea expoziţională reunește 148 de țări și organizații internaționale. România participă cu un pavilion propriu, după un concept al arhitectului Radu Teacă, construit pe o suprafaţă de 887 mp și aflat în zona centrală a expoziţiei. Conceptul Pavilionului pornește de la reinterpretarea arhitecturală a unei locuinţe româneşti tradiţionale, integrate în fluxul contemporan prin mijloace moderne de prezentare audio-video, soluţii tehnologice inovatoare. Organizatorul Pavilionului României este Ministerul Afacerilor Externe.