Spectacol cu piesa „TRILOGIA 1918” la sediul Filialei Seghedin a ICR Budapesta - Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

ICR Budapesta, Filiala Seghedin, în colaborare cu Asociația Culturală O2G, a organizat joi, 6 decembrie 2018, de la ora 18.00 o reprezentație unică a spectacolului-trilogie „1918”, eveniment în trei episoade, dedicat Centenarului Marii Uniri. Spectacolul a fost compus din trei episoade, fiecare dintr-un unghi diferit:

Primul episod, „Altă istorie nu se putea scrie!”, pornește de la deconstrucția narațiunilor dominante asupra evenimentelor din 1918: pe de o parte perspectiva „naționalistă”, care susține necesitatea intrării în război pentru realizarea unirii, iar pe de altă parte, perspectiva „imperialismului”. De-asemenea, își propune să discute puncte de vedere marginale sau nepopulare asupra evenimentelor din 1918, în special efectele primului război mondial asupra majorității populației.

Cel de-al doilea episod, „N-a fost războiul nostru”, se concentrează pe situația socială și economică din România deceniului II al secolului XX, pe schimbările provocate de Primului Război Mondial și pe impactul acestor evenimente istorice asupra femeilor din diferite clase sociale.

„Răzvrătiții”, cel de-al treilea episod, vorbește despre mișcări de revoltă și de protest ale muncitorilor și țăranilor, precum și despre mecanismele și formele de represiune cu care au fost întâmpinate de instituțiile statului român.

Texte: Mihaela Michailov
Cu: Mădălina Brândușe, Alex Călin, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Andrei Șerban
Cu participarea: Mihai Burcea, Veronica Lazăr
Scenografia: Mișa Dumitriu și Alex Horghidan
Coregrafia: Paul Dunca
Regia: David Schwartz

Formulele teatrale merg de la documentare şi dezbatere la enactement, reenactement istoric, impersonare, într-un discurs scenic (realist, absurd, grotesc, poetic) care dezeroizează discursul public, este antipatriotard şi antinaţionalist, oferă informaţii puţin accesibile, recuperează acţiuni şi viziuni marginale şi, prin toate acestea, îndeamnă la reflecţie, la o gândire critică asupra istoriei.Căci acesta este meritul spectacolelor din trilogie, de a se opune retoricii glorificatoare şi mitologizante şi a pune spectatorul, pur şi simplu, pe gânduri.” - Oana Stoica, Dilema Veche

Spectacolul a avut loc joi, 6 decembrie 2018,  la ora 18.00 la sediul Filialei Seghedin a ICR Budapesta (Seghedin, Piața Dugonics, nr.2., cod 6720).