- 2 October 2015 - 16 October 2015
- Etichete Magda carneci PEN International Poezie francofona
Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, sprijină prezenţa scriitoarei Magda Cârneci, preşedinte al PEN România, la Festivalul Internațional de Poezie Francofonă de la Trois-Rivières din Québec, desfășurat în perioada 2-11 octombrie 2015, şi la cel de-al 81-lea congres al organizaţiei PEN International, care are loc între 13 şi 16 octombrie 2015 în Québec, Canada.
Festivalul de poezie de la Trois Rivières, ajuns la cea de-a 31-a ediţie, reuneşte, ca în fiecare an, scriitori contemporani ale căror poeme au fost traduse în limba franceză, încercând să ofere însă o imagine a tendinţelor din poezia actuală.
Programul Congresului PEN International, unde sunt așteptaţi circa 250 de participanţi din 70 de ţări, va conţine o serie de conferinţe, dezbateri şi workshop-uri pornind de la tema centrală a manifestării „Traducere = creaţie = libertate”. Cu această ocazie va fi adoptată şi „Declaraţia de la Quebec despre traducători şi traduceri”, un viitor punct de reper pentru asociaţiile de traducători din întreaga lume. Anul acesta vor avea loc alegeri generale – alegerea unui nou preşedinte al PEN International, a unor noi directori ai celor patru comitete de acțiune PEN şi a unor noi membri în Consiliul PEN International.
Magda Cârneci (poet, eseist, critic și teoretician de artă român) a absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București. În 1997 a obținut un doctorat în istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, urmat de numeroase burse de cercetare în străinătate. A activat ca cercetător științific la Institutul de Istoria Artei din București și ca președintă a boardului Centrului Internațional pentru Artă Contemporană (CIAC) din București. A fost co-director al revistei de arte vizuale Artelier. Între 2001 și 2005 a fost lector invitat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris. Între 2007 și 2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent este profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA din București şi preşedinte al PEN Club România.