Regizorul român Radu Ciorniciuc participă la ediția 2022 a Festivalului Internațional DocAviv

Ediția cu numărul 24 a DocAviv – Festivalul Internațional de Filme Documentare s-a deschis în data de 25 mai printr-o proiecție de gală a filmului „The Devil’s Confession: the lost Eichmann Tapes” (regia Yariv Mozer). DocAviv este singurul festival internaţional de film documentar din Israel și unul dintre cele mai bine cotate festivaluri de profil pe plan internațional.

Regizorul român Radu Ciorniciuc a fost invitat să facă parte din juriul competiției internaționale și să susțină un masterclass cu titlul „Filmul documentar și rolul acestuia în fenomenul de social awareness”, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv.

În cadrul evenimentului, moderat de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, și desfășurat în data de 26 mai, în limba engleză, la sediul reprezentanței, Radu Ciorniciuc a oferit câteva detalii despre procesul de lucru la „Acasă”, filmul său de debut, și a menționat că „o parte foarte importantă din proiectele de filme documentare este dezvoltarea unei relații interumane cu oamenii care îți vor fi personaje pe peliculă”. De asemenea, acesta a vorbit despre aspectul de social awareness și schimbările sociale pe care realizarea acestui film le-a adus în viața familiei Enache și în percepția colectivă asupra cazului lor.

Publicul prezent la eveniment a fost format din cadre academice și profesioniști din domeniul cinematografiei, și a apreciat prezentarea regizorului român. Referindu-se la schimbările sociale pe care filmul documentar le poate atrage, Radu Ciorniciuc a subliniat că „filmul nu poate provoca schimbări bruște și majore în societate, însă, puțin câte puțin și încetul cu încetul, astfel de proiecte reușesc să schimbe mentalitatea unor grupuri de oameni și să combată stereotipuri. Dacă aceste eforturi de mici dimensiuni, dar constante, nu ar mai exista, atunci discriminarea, violența și stereotipurile ar domina societatea în care trăim”.

Lungmetrajul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, „Acasă”, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance 2020, unde a fost laureat cu Premiul Special al Juriului pentru Cinematografie. Filmul a fost proiectat la peste 60 de festivaluri din întreaga lume (inclusiv ediția 2020 a Festivalului DocAviv) și a fost nominalizat la IDA Documentary Awards, European Film Awards și Cinema Eye Honors. Din 2012, Radu Ciorniciuc este membru fondator al „Casei Jurnalistului”, prima organizație media independentă, axată pe investigații de presă pe termen lung, în mod deosebit pe probleme de drepturile omului și de mediu. A realizat reportaje pentru „The Guardian”, „Al-Jazeera”, „Channel 4 News”, ZDF. A fost premiat la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).