- 5 May 2019
- Tags Liliana turoiu Icr londra Alexandru tomescu
“Este o mare bucurie pentru echipa Institutului Cultural Român să susţină prezenţa lui Alexandru Tomescu pe marile scene ale lumii, alături de orchestre şi artişti de prestigiu. Un moment excepţional a fost, în aceste zile, la Londra, unde foarte apreciatul nostru violonist a strălucit din nou şi a încântat exigentul public britanic, performând alături de celebra Royal Philarmonic Orchestra.
De asemenea, în cadrul unei colaborări fructuoase cu ICR, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conducea, în septembrie 2017, London Philharmonic Orchestra la ea acasă, prezentând Oedipe-ul enescian în varianta concertistică, la Royal Festival Hall. Suntem bucuroşi pentru un nou şi răsunător succes al artiştilor români la Londra.
Recitaluri şi concerte recente susţinute de Alexandru Tomescu la Carnegie Hall ori Millennium Stage - Kennedy Center în Statele Unite, alături de Orchestra Simfonică Prezidenţială din Ankara, dar şi în Noua Zeelandă, Portugalia sau Franţa au fost adevarate momente de diplomaţie culturală românească la cel mai înalt nivel. Parcursul acestor parteneriate îmi reaminteşte o frază a gânditorului francez Leon Bloy, reluată de Constantin Noica : „nu se ştie cine dă şi cine primeşte” – artistul, publicul, România, Europa, întreaga lume. Muzica nu are nevoie de traducere, dar capătă viaţă doar datorită talentului interpreţilor.
Îmi vin în minte, acum, versurile din cunoscutul Ex libris al lui Tudor Arghezi, unde cartea este comparată de poet cu “vioara, singura ce cantă/lubirea toată pe un fir de păr“.
Ne implicăm, ca instituţie, în nu puţine proiecte frumoase, dar evenimentele care îl au ca protagonist pe Alexandru Tomescu sunt cu adevărat printre cele mai deosebite. Acest parteneriat este parte integrantă a strategiei instituţionale care vizează susţinerea marilor artişti români pe scene de mare prestigiu din întreaga lume.
O strategie pe care o continuăm şi în acest an si care va atinge punctul culminant odata cu participarea ţării noastre la ediţia aniversară 2019 a Festivalului Internaţional EUROPALIA", a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.
Detalii despre proiectul ICR: aici