- 8 December 2020
- Tags Iasi Marius Romila ICR Praga
Artistul fotograf Marius Romilă a realizat un video de prezentare a orașului Iași pornind de la expoziția de fotografie „Iașul meu drag”. Videoclipul poate fi urmărit începând de joi, 10 decembrie, pe canalul youtube al reprezentanței Institutului Cultural Român la Praga și pe rețelele de socializare ale ICR.
Incursiunea virtuală în istoria și arhitectura orașului Iași din România face parte din strategia ICR Praga de promovare a culturii și patrimoniului național în spațiul ceh.
Producția video are ca fundal sonor poemul simfonic Moldau de Bedřich Smetana, iar în paralel cu imaginile este narată o scurtă istorie în limba engleză a orașului Iași, realizată de către Ioana Stoleru.
Marius Romila este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, doctor în filosofie din anul 2018. A beneficiat de o bursă de studiu la Université de Bourgogne, Dijon, Franța, fapt ce i-a permis accesul la importante resurse bibliografice pe domeniul de interes: antropologie filosofică și psihanaliză. Este autorul volumului ”Sublimare și arhetip în opera de artă și în fenomenul religios” (Editura Institutul European, 2020). Membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România din anul 2012, lucrările fotografului Marius Romila au fost expuse în expoziții personale și de grup, vernisate în Iași, București, Cluj și Oradea.