Vineri, 4 august 2017, începând cu orele 18.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică contemporană „La început a fost desenul”, aparţinând artiştilor români Sorin Ilfoveanu (Bucureşti), Dan Erceanu (Bucureşti), Nicolae Alexi (Bucureşti), Onisim Colta (Arad) şi Dragoş Pătraşcu (Iaşi), cel din urmă îndeplinind şi rolul de curator al expoziţiei.
Expoziția intitulată ,,La început a fost desenul” reprezintă o metaforă a ,,copilăriei artei”, un elogiu
adus desenului ca fiind modalitatea de expresie cea mai apropiată de idee.
Considerat multă vreme o etapă a parcursului artistic prin echivalarea lui cu stadiul preliminar în dezvoltarea unei lucrări de anvergură, desenul şi-a dobândit autonomia în raport cu „artele majore”, începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Emanciparea desenului în contextul artelor vizuale de după 1960-1970 devine un act manifest prin diversificarea viziunilor şi opţiunilor tehnice ale artiştilor. De altminteri, şi conţinutul denumirii de artist se modifică în sensul că ea defineşte un tip de creator complex, deschis experimentului şi inovaţiei, orientat spre cercetare prin medii diferite ale artelor vizuale, prin sincretismul viziunilor, tehnicilor şi procedeelor specifice anumitor domenii. Revenirea desenului pe scena artei contemporane la mijlocul anilor 1990 este explicată prin libertatea pe care acesta o oferă artiştilor, ca un curent subestimat şi puţin analizat. Nimeni nu declarase vreodată că desenul a murit, aşa cum au făcut artiştii, custozii şi criticii cu pictura. Neanalizat la modul sistematic, desenul le-a permis artiştilor să aleagă perspectiva dorită. Uşurinţa cu care putea fi realizat, faptul că nu necesita colaboratori sau negocieri cu alte persoane, aşa cum se întâmplă cu instalaţia, fotografia, sau chiar cu pictura, toate acestea au făcut din desen o artă atractivă.
Expoziţia
va putea fi vizitată până pe data de 25 august 2017, în Mica Galerie a
Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia din
Cannaregio 2212 – 30121 Venezia, de marţi până
vineri în intervalul orar 14.00–19.00 şi de sâmbătă până duminică în intervalul
10.00–12.00 şi 16.00–19.00. Intrarea este liberă.