ICR Viena- o Românie frumoasă în faţa Europei

Viena este oraşul cu puternice ecouri în memoria istorică şi culturală a Europei şi nu de puţine ori românii şi-au legat într-un fel sau altul numele de această metropolă, iar cei care au ales-o drept rezidență sunt din ce în ce mai mulți. Directorul I.C.R. Viena, doamna Irina Cornişteanu a avut amabilitatea de-a ne face părtaşi o clipă, la viaţa culturală românească, aşa cum se vede ea în capitala vieneză.

Institutul Cultural Român face la nivel cultural ceea ce face orice ambasadă a României, iar I.C.R. Viena este locul unde importanţi oameni de cultură din ţară se fac vizibili atât vienezilor, cât şi românilor de aici, prin limbajul comun şi subtil al spiritualităţii româneşti, al artelor frumoase, al literaturii. V-aş ruga să rememoraţi câteva din evenimentele pe care aţi avut onoarea să le organizaţi şi să le promovaţi şi v-au rămas mai apropiate sufleteşte ori ca impact.

Irina Cornişteanu: Institutul Cultural Român de la Viena este, într-adevăr, o misiune diplomatică şi are atribuţii precise în domeniul cultural şi al diplomaţiei publice. Urmărim aceleaşi obiective pe care le au şi alte institute de cultură europene, reţeaua Institutului Cultural Român având dezavantajul de a fi fost înfiinţată cu doar 11 ani în urmă. Purtăm acest dialog după primele 10 luni în care am condus Institutul Cultural Român de la Viena. Primul bilanţ este marcat de entuziasmul care a definit întreaga activitate de până acum. Artele vizuale şi literatura au strălucit în Austria în 2014: accentul pus pe artiştii români la VIENNAFAIR The New Contemporary şi LET'S CEE Film Festival a oferit unui public foarte larg o imagine amplă despre cultura noastră contemporană; turneul lui Mircea Cărtărescu cu volumul Orbitor. Aripa dreaptă apărut la editura vieneză Paul Zsolnay a avut niste ecouri fabuloase. Iată că la scurt timp după publicarea trilogiei în limba germană, Mircea Cărtărescu a fost desemnat câştigător al premiului literar care va fi decernat peste o lună la Târgul de carte de la Leipzig. Acestor trei manifestări asupra cărora m-am oprit li se adaugă însă încă o sută de evenimente organizate în 2014 fără de care imaginea culturii române ar fi fost mult mai palidă în ochii publicului din Austria. Pentru reuşita întregii noastre agende de anul trecut a fost nevoie de voinţă şi mobilizare. 

Am debutat spectaculos la Vienna Design Week şi am surprins cu talentul tinerilor noştri designeri. Satisfacţia de a fi reuşit să aducem Corul Madrigal la Stephansdom, succesul concertului Ruxandra Donose cu Ensemble RARO la Konzerthaus sau ecourile evenimentelor literare de la Donau Lounge demonstrează că performanţele Institutului Cultural Român de la Viena sunt pe măsura oamenilor de cultură români valoroşi, nelipsiţi de la evenimentele internaţionale din Austria. 

Deşi suntem la început de an, agenda I.C.R. Viena este bogată în evenimente ce se vor desfăşura în acest an. Puteţi să ne dezvăluiţi câteva dintre ele?

Irina Cornişteanu: Primele luni din an sunt marcate de evenimente muzicale: am sărbătorit Ziua Culturii Române printr-un concert la Palais Schönborn, curând urmează concertul Sebastian Spanache Trio la Teatrul Pygmalion şi recitalul din luna martie al pianistului Matei Rogoz la sediul nostru. Seria de evenimente „Enescu şi Viena" organizată în colaborare cu Societatea „George Enescu" din Viena debutează în luna mai, când comemorăm 60 de ani de la moartea compozitorului. Periodic timp de opt luni, până la Ziua Naţională, vor urma manifestări dedicate moştenirii enesciene. 

Fără să pot detalia în acest moment, cred că Vienna Biennale şi un important concert la Konzerthaus vor fi alte două vârfuri ale agendei culturale 2015. Evenimentele organizate sub egida EUNIC Austria se vor diversifica anul acesta şi vor cuprinde spectacole de teatru, în afară de manifestări literare şi muzicale sau expoziţii. Cooperarea europeană în Viena are anul acesta inclusiv componenta Eurovison. Ne dorim ca traducerile care vor apărea cu sprijinul Centrului Naţional al Cărţii - CENNAC să ofere ocazia organizării unor evenimente literare notabile la târgul de carte BUCH WIEN, la care Institutul Cultural Român de la Viena va avea, pentru al doilea an consecutiv, propriul stand.

Cu siguranţă aţi observat câteva prezenţe aproape constante la evenimentele organizate de dumneavoastră. Care sunt categoriile cele mai receptive şi cum vă propuneţi să lărgiţi aria de acţiune, astfel încât ecoul culturii române să fie auzit în medii cât mai diverse şi importante ale vieţii culturale vieneze?

Irina Cornişteanu: Încă de la începutul activităţii mele aici am simţit nevoia unei mobilizări pentru a câştiga un public mai numeros. Am reuşit prin mai multe iniţiative întreprinse simultan, inclusiv prin lărgirea ariei de acţiune, care acum cuprinde toate sferele. Trebuie să satisfacem deopotrivă cererea unui public elitist, sofisticat şi nevoia de autenticitate a actului artistic. Am mărit frecvenţa evenimentelor de la sediu şi am diversificat oferta acoperind şi aşteptările unui public de nişă. 

Ne-am asociat cu parteneri puternici care organizează evenimentele internaţionale din Austria şi au propriul public, am creat curiozitate şi dorinţă de colaborare în rândul partenerilor instituţionali, am comunicat insistent pe mai multe canale, am căutat organisme care sa contribuie la promovare. Nu ne limităm la Viena: anul trecut am fost prezenţi cu evenimente în mai multe oraşe austriece şi în Ucraina, la Liov, în 2015 ne-am propus, în afară de alte oraşe din Austria, proiecte pentru Belgrad şi Bratislava. Cultura este o modalitate complementară de promovare a României. Care sunt căile de promovare a evenimentelor I.C.R. Viena pe care le utilizaţi ? 

Irina Cornişteanu: Efortul de promovare e unul constant. Misiunea noastră este tocmai promovarea culturii naţionale. Atingem acest obiectiv major prin vizibilitatea evenimentelor organizate şi prin reprezentativitatea noastră ca instituţie de cultură în contextul de aici, prin activitatea noastră zilnică în contact cu parteneri instituţionali şi prin relaţia cu oamenii de cultură români pe care îi invităm. Ne procupă în continuare extinderea categoriilor de public nu doar din perspectiva prezenţei fizice la evenimente, ci şi din cea a comunicării informaţiei către o audienţă cât mai largă. Pentru răspândirea unui mesaj cultural pe o piaţă ca cea austriacă, cu o bogată ofertă culturală, comunicatorii nu sunt niciodată suficienţi. Cele mai prestigioase instituţii de cultură austriece concurează la rândul lor pentru a câştiga interesul publicului larg.

Vă mulţumesc pentru dialog şi vă invit pe final să ne mărturisiţi cum se vede cultura română de la Viena?

Irina Cornişteanu: Din afara ţării este mai uşor să observăm prin ce se distinge şi prin ce se aliniază la cea europeană. Viena este un oraş populat cu foarte mulţi iubitori de cultură. Cunoscătorii sunt şi extrem de receptivi la informaţie nouă. Prestigiul culturii române în acest spaţiu ne ajută să pătrundem mai lesne în mediile selecte de aici. Cele mai avantajate sunt arta contemporană, zona de performance şi dans contemporan, literatura. Pe de altă parte, George Enescu este încă insuficient cunoscut aici, locul în care a studiat timp de şase ani şi în care a debutat. 

Avem datoria să schimbăm acest lucru. În acest sens ne sprijină, exigentă, dar generoasă, „instituţia" Ioan Holender. Prin programele permanente dezvoltate la sediul Institutului Cultural Român de la Viena am reuşit să intrăm în conştiinţa publicului drept „locul în care publicul internaţional din Viena întâlneşte cultura română": Cinemateca ICR Viena, Galeria ICR Viena şi Biblioteca ICR Viena oferă constant prilejul de a lua contact cu artele vizuale şi cultura scrisă din România. În paralel se desfăşoară câte două sesiuni anuale de cursuri de limbă română, atât pentru străini, cât şi pentru copiii de origine română. Vă invit la rândul meu să descoperiţi şi ceea ce nu reuşesc eu să spun astăzi dintr-o răsuflare!