Institutul Cultural Român de la Stockholm împlineşte în aceste zile zece ani de la inaugurare. În această perioadă s-a impus ca una dintre cele mai active scene culturale din Suedia.
„Scopul ICR Stockholm a fost de la început acela de a lărgi perspectiva suedezilor asupra culturii române şi de a crea un loc de întâlnire pentru artiştii români, suedezi şi de alte naţionalităţi" - Dan Shafran, șeful Institutului Cultural Român de la Stockholm. „Strategia ICR Stockholm urmăreşte reprezentarea tuturor domeniilor culturale şi a tuturor generaţiilor de artişti români, precum şi crearea unor punţi de legătură între mediul cultural din România şi cel din Suedia, ca şi din celelalte ţări nordice".Printre realizările concrete de care se poate bucura institutul, se numără înfiinţarea premiului Marin Sorescu, acordat anual unui scriitor suedez, constituirea, sub umbrela celui mai mare grup editorial suedez, a unei edituri profilate în special pe literatura română (2010), apariţia în limba suedeză a două antologii de literatură română (în 2008 şi 2011) şi a numeroase volume de autor, montarea mai multor piese de teatru româneşti pe scenele suedeze, realizarea unor secţiuni speciale româneşti în cadrul Festivalurilor de Film de la Göteborg şi Copenhaga (2011) şi a Târgului de Carte de la Göteborg. La acest Târg am reuşit să aducem literatura română în prim-plan, o dată în 2008, cînd s-a derulat Programul „Voci din România", Herta Müller fiind atunci una dintre voci - ea susţinând şi discursul de inaugurare a ediţiei din acel an - şi altă dată în 2013, prin „Romania in Focus", an în care a fost un adevărat desant românesc, cu numeroase cărţi traduse în suedeză. Discursul de inaugurarea a Târgului din acel an a fost susţinut de scriitorul Mircea Cărtărescu. Participarea României ca ţară invitată de onoare a oferit prilejul Institutului Cultural Român să organizeze discuţii animate legate de literatura, istoria şi societatea românescă.
Activitatea Institutului Cultural Român de la Stockholm se bucură de o atenţie constantă din partea presei suedeze, care l-a remarcat drept „o încercare extrem de reuşită de a reliefa profilul cultural al unei naţiuni" (Dagens Nyheter), „cel mai dinamic dintre toate institutele culturale străine din Suedia" (Göteborgs-Posten, Kristianstadsbladet), „un loc cald şi primitor, de o mare integritate, în care cultura românească o întâlneşte pe cea suedeză" (Aftonbladet), „un spaţiu ce dă tonul artei contemporane din Stockholm" (Kunstkritik), cu „un program expoziţional la standarde intelectuale foarte ridicate" (Aftonbladet). Cu ocazia vizitei de stat în Suedia a Preşedintelui României în anul 2008, Majestatea Sa Regele Carl XVI Gustaf remarca: „De mai bine de un an avem privilegiul de a cunoaşte cultura română în toate formele ei datorită Institutului Cultural Român de la Stockholm, situat în vecinătatea Palatului Regal, pe Bulevardul Skeppsbron. Intensa activitate a acestui institut înseamnă mult pentru cunoaşterea moştenirii culturale româneşti în Suedia".
Mulţumim pentru toate aceste cuvinte de laudă şi vă aşteptăm la programele noastre viitoare.