Joi, 3 și vineri, 4 august 2017, ICR Beijing a organizat la sediul său evenimentul „România prezentată tinerilor elevi”.
În prima zi a evenimentului au participat elevi și profesori din cadrul Organizației Micilor
Ambasadori Culturali, iar vineri, 4 august 2017, au fost invitați elevi cu vârsta cuprinsă
între 8 și 18 ani, din mai multe orașe din China. Elevii înscriși la eveniment au fost selecționați de Organizația
Foreign Link, prin intermediul Ministerului chinez al Afacerilor Externe.
Evenimentul a
cuprins vizitarea sediului ICR Beijing și prezentarea enciclopedică a României, cu
accent pe artă și cultură. La sediul ICR Beijing au fost proiectate imagini cu peisaje din România, apoi a fost vizionată expoziția de
sculptură și de fotografii „Rădăcini”. La final, elevii au pus numeroase
întrebări legate de informațiile prezentate la eveniment, unii participanți afirmând că în felul acesta au
avut posiblitatea să cunoască și să înțeleagă mult mai bine cultura țării noastre.
Evenimentul „România prezentată tinerilor elevi” are la bază promovarea culturii României, prezentarea personalităților din țara noastră, a frumuseților naturale, a oamenilor și a tradițiilor românești.