ICR anunță câștigătorii concursului „Eu și România”, la care au participat 59 de copii din 14 țări

Institutul Cultural Român a desfășurat, în perioada 1 iulie – 31 august 2024, concursul de eseuri „Eu și România”, dedicat copiilor din comunitățile istorice și din diaspora. Această inițiativă a avut ca obiectiv consolidarea conștiinței identitare în rândul tinerilor români, contribuind la stimularea implicării culturale în comunitățile istorice în care limba română nu deține statutul de limbă oficială.

Astfel, 59 de copii din 14 țări au participat la concursul de eseuri, povești și compuneri „Eu și România”, cu tema „Limba română este patria mea”. Cele mai multe lucrări au venit de la copii din Marea Britanie (12), Serbia (8), Italia (8) și Ucraina (7), dar au fost participanți și din Austria, Belgia, Canada, Franța, Germania, Irlanda, Spania, SUA, Suedia și Ungaria.

Proiectul a presupus premierea celor mai bune lucrări, având ca reper cuvintele marelui poet Nichita Stănescu: „a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. ... O patrie fără nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.”

Lucrările, grupate pe trei categorii de vârstă (8-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani), au fost evaluate de un juriu independent, care a decis câștigătorii celor nouă premii (câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 euro fiecare, trei premii II în valoare de 400 euro fiecare și trei premii III în valoare de 300 euro fiecare).

Astfel, la categoria de vârstă 8-10 ani, premiul I a fost câștigat de Mariela Putină din Franța, care a obținut nota 8,81, urmată de Alexandru Stănilă din Italia, pe locul II, cu nota 8,13, iar premiul III a fost câștigat de Olivia-Nicole Suna-Weingard din Marea Britanie, cu nota 8,00.

La categoria de vârstă 11-14 ani, premiul I a fost obținut de Elisabeth Marie Fischer-Dieskau din Germania, cu nota 9,50, urmată de Irina Stanease din Franța, pe locul II, cu nota 8,66, și de Nadia Bândiu din Ucraina, pe locul III, cu nota 8,50.

La categoria de vârstă 15-18 ani, premiul I a fost câștigat de Mara Stăvaru din Ungaria, cu nota 8,26, urmată de Aleksandra Maleta din Serbia, pe locul II, cu nota 7,83, și de Lavinia Maria Tîrzioru din Italia, pe locul III, cu nota 7,70.

Criteriile în alegerea eseurilor câștigătoare au fost următoarele: condițiile impuse de organizatorul concursului (eseu, limită de spațiu, condiții de tehnoredactare, limita de vârstă etc.), relevanța temei (concurentul/concurenta a evidențiat legăturile sale cu România, a pus în evidență elemente de cultură și de civilizație românească), elemente de limbă (textul a fost scris cu cât mai puține greșeli de exprimare).

Lucrările au fost evaluate de comisia de jurizare, formată din Simona Popescu – jurnalist Radio România, Nona Rapotan – profesor, jurnalist cultural, coordonator Bookhub și Gabriela Toma – scriitor, coordonator programe la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Concursul „Eu și România” se află la a doua ediție și este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești.

Despre câștigători

„Numele meu îl știți din basmul „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu. Eu sunt Lizuca. Din păcate nu pot avea și un Patrocle deoarece călătorim prea mult, pentru ca eu să-mi pot petrece toate vacanțele în România. Vârsta mea este formată din ultimele două cifre ale anului meu de naștere. Ați ghicit! Am 12 ani. Îmi place mult să călătoresc și să vizitez muzee. Pentru că sunt născută iarna, iubesc schiul și mai ales patinajul artistic. Dar îmi place să-mi petrec timpul și acasă unde citesc, scriu, mă lupt cu probleme la matematică (mai ales cu cele de geometrie), cânt la pian (nu cât ar trebui…), desenez sau fac fursecuri. Iubesc sărbătorile si mă bucur sa petrec timp cu prietenii. M-am bucurat mult să particip la acest concurs. Vă mulțumesc și sper să mai organizați și alte ediții în viitor”, ne-a povestit Elisabeth Marie Fischer-Dieskau.

Mariela Putină spune despre ea că învață bine, îi place să deseneze, să facă teatru, să recite poezii și desigur să se joace cu prietenii. „Vin dintr-o familie cu o cultură frumoasă. Mi-am dorit mult să particip și să fiu printre câștigătorii acestui concurs”, a adăugat ea.

„Româna este limba mea maternă și sunt mândră de identitatea mea românească. Am obținut atestatul ECL nivel C1 la limba română, iar de-a lungul anilor am participat cu succes la concursurile de limba și literatura română, ocupând mereu locuri fruntașe. În fiecare an, am fost premianta clasei, iar doi ani la rând am fost recunoscută ca elevă eminentă a orașului”, ne-a scris Mara Stăvaru din Gyula, Ungaria.

„Am 17 ani și urmez liceul științific din Cremona. Fac parte din Asociația Ansamblul Trăistuța încă de la înființarea asociației, mai mult, de când eram mică, făceam parte din grupul „Trăistuța” care aparținea Comunității Catolice a românilor din Cremona”, ne-a povestit Lavinia Maria Tîrzioru.

Olivia-Nicole Suna-Weingard spune că învață laȘcoala Primară „Saint Mary's” din Birmingham, dar în fiecare sâmbătă merge și la Școala Românească. Îi plac înotul și arta, învață să cânte la trei instrumente muzicale și consideră că vioara e cel mai greu de învățat. Este foarte bună la sport, mai ales la baschet, dar îi place să joace și fotbal.

„Mă numesc Nadia, am 14 ani. Sunt din fire o persoană închisă, prietenii mei cei mai buni fiind cărțile, natura, animalele. Cu astfel de prieteni mă simt bine și în siguranță. Îmi plac toate fructele și legumele din timpul verii care cresc la noi în zonă. Nu iubesc să mă pozez, cu atât mai mult să fiu filmată. Sunt o fată simplă și mă atrage tot ce este natural. Când am aflat răspunsul de la concurs am simțit puțintel bucurie, dar mai tare m-am speriat. Un val de neliniște m-a cuprins deoarece este pentru mine ceva necunoscut. Vă mulțumesc pentru o nouă experiență din viața mea”, ne-a povestit Nadia Bândiu.

Irina Stanease trăiește în Franța, în apropiere de Versailles, dar se bucură să își petreacă vacanțele la bunici, în România. Îi place să citească, să cânte la pian și să scrie povești dar este pasionată și de teatru și dans.

Și lui Alexandru Stănilă îi place foarte mult să citească, atât în limba română, cât și în limba italiană, iar cel mai la îndemână mod de a se exprima sunt poeziile. Cea mai mare bucurie pentru el sunt vacanțele petrecute la bunici în România, dar și taberele de vară, pe care le așteaptă cu mare nerăbdare tot anul.

Marea pasiune a Aleksandrei Georgiana Maleta este arta sub toate formele ei. Povestea ei este un dans subtil între cunoaștere și creativitate, iar fiecare zi devine o nouă pagină ce așteaptă să fie scrisă. Pasionată de muzică, dans și cuvântul scris, Aleksandra explorează, cu un zâmbet molipsitor, universul artistic. Fiecare notă muzicală și fiecare mișcare de dans sunt parte dintr-o poveste ce prinde viață sub atenta ei privire. Cuvântul scris o poartă în lumi fantastice și o ajută să descopere emoții ce dansează pe marginea hârtiei. Aleksandra a participat la diverse concursuri, de la care s-a întors cu rezultate strălucite. Talentul ei este confirmat nu doar de succesele remarcabile, ci și de efortul și dedicarea pe care le investește în fiecare formă de artă pe care o îndrăgește.