George Banu a conferenţiat la Varşovia, în teatrul lui Warlikowski

Marile teatre poloneze prezintă, pe lângă stagiunea propriu-zisă, un program foarte atractiv de conferinţe, mese-rotunde, întâlniri cu scriitori şi autori dramatici, întâmpinate nu de puţine ori cu interes egal cu cel cu care sunt aşteptate spectacolele. Un program de conferinţe nu putea să lipsească nici din Teatrul Nou (Nowy Teatr), înfiinţat şi condus de celebrul regizor Krzysztof Warlikowski.

Primul invitat român al acestui program, intitulat "Trăieşti ştiind", a fost George Banu, cel mai important critic dramatic român şi unul dintre cei mai originali eseişti români ai ultimelor decenii. Stabilit la Paris de multă vreme, unde este şi profesor universitar, George Banu şi-a construit o carieră solidă. Scrierile sale, ca şi aparţiile publice, sunt caracterizate de fiecare dată de erudiţie, eleganţă şi elocvenţă.
Bucurându-se de un foarte bun renume în rândul oamenilor de teatru polonezi, George Banu a fost invitat să susţină la Varşovia, în 18 mai, la Teatr Nowy, o conferinţă pe tema "Omul întors cu spatele", care a pus în valoare mai curând virtuţile criticului de artă decât pe cele ale cronicarului dramatic, oferind, ca întotdeauna, un spectacol al culturii şi subtilităţii analitice.

Conferinţa de la Varşovia s-a bazat pe ideile formulate de critic în cartea sa L'Homme de dos, dedicată siluetei care îşi ascunde chipul întorcându-se cu spatele - "expresie a unei rupturi, a unei îndepărtari, a unui refuz al dialogului direct". Pe lângă întreruperea comunicării, fie în viaţă, fie pe scenă sau într-un tablou, omul întors cu spatele mai personifică refuzul conflictului, dar şi fragilitatea, dezarmarea, expunerea lipsită de apărare. "Cel care întoarce spatele", scrie George Banu în volum, "e un om al crepuscului, dar nu încă al nopţii. Spatele poate fi citit ca o sursă secretă, deturnată, de mărturii, în timp ce faţa le exprimă direct, sincer sau nesincer, nu contează. Chipul e dialogal, pe când spatele monologhează".

Până acum, ceilalţi invitaţi ai programului de conferinţe al Teatrului Nou au fost artista mexicană Teresa Margolles, grupul israelian Public Mouvement şi regizorul şi scenaristul libanez Wajdi Mouawad.
Deplasarea criticului George Banu la Varşovia s-a făcut cu sprijinul Institutului Cultural Român.