- 28 September 2017 - 13 October 2017
- Etichete Florian Doru Crihană Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia Florian Doru Crihană
Joi, 28 septembrie 2017, la ora 18.00, în Serra dei Giardini della Biennale, Viale Giuseppe Garibaldi 1254, 30122 Venezia (VE), Italia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Serviciul Activităţi culturale şi raporturile cu instituţiile de învăţământ superior al Direcţiei Dezvoltare, promovarea oraşului şi protecţia tradiţiilor locale a Primăriei Veneţia, beneficiind de susţinerea Institutului Cultural Român, va organiza vernisajul expoziţiei de pictură şi desen «Blitz veneziano» ce va reuni o serie de lucrări recente ale artistului Florian Doru Crihană, membru al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
În deschiderea expoziţiei – care se va afla la dispoziţia publicului în perioada 28 septembrie–13 octombrie 2017, de lunea până duminica, în intervalul orar 10.00–20.00 – vor susţine alocuţiuni Prof. univ. dr. Cristian Luca (Directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), reprezentanţii Serviciului Activităţi culturale şi raporturile cu instituţiile de învăţământ superior al Direcţiei Dezvoltare, promovarea oraşului şi protecţia tradiţiilor locale a Primăriei Veneţia şi artistul Florian Doru Crihană.
Expoziţia pictorului şi graficianului Florian Doru Crihană cuprinde acuarele şi picturi executate în ulei pe carton realizate în perioada 2015–2017, o sugestivă selecţie tematică de lucrări care abordează teme de actualitate interpretate în cheie satirică, prin recurgerea la o fină ironie ce utilizează elemente de istorie şi tradiţie pentru a înfăţişa cotidianitatea şi pitorescul societăţii actuale, în dinamica specifică acesteia în secolele XX–XXI. Seria de tablouri conţine reprezentări suprarealiste realizate în urma studiilor din ultimii ani asupra oraşului Veneţia, dar şi a vizitelor prilejuite de căutarea filonului de inspiraţie. Artistul a urmărit să evidenţieze aspectele mai puţin cunoscute din viaţa oraşului, precum şi unele elemente insolite şi de actualitate. Având ca personaje principale «Mirele şi Mireasa», tablourile poartă privitorul prin poveştile Veneţiei, răstălmăcite într-o cheie umoristică. Astfel apar «Legenda construcţiei Podului Rialto» sau confiscarea picturii «Nuntă la Cana» de către Napoleon Bonaparte. Compoziţiile înfăţişează şi edificii istorice binecunoscute precum «Turnul Orologiului», «Palatul Dogilor», «Puntea Suspinelor», «Il Campanile» etc. Cu prilejul realizării acestei serii de lucrări, artistul a studiat bisericile din Veneţia şi a executat câteva picturi cu cele care au câte o poveste mai cunoscută, precum Biserica Santa Maria della Salute şi Biserica Madonna dell’Orto. Veneţia este pentru artist un punct «fierbinte» al continentului, un tărâm de inspiraţie de la care pictorul poate porni spre a ajunge până în contemporaneitate, la temele de actualitate din Europa noastră cea de toate zilele.
Florian Doru Crihană este un artist multipremiat pe plan naţional şi internaţional, care se bucură de aprecierea publicului şi a criticii de specialitate. Pe lângă numeroasele expoziţii personale şi colective din ţară, artistul a expus, de mai bine de 25 de ani, în expoziţii personale organizate în străinătate, foarte recente fiind cele găzduite de Galeria Cathédrale din Fribourg (16 martie–15 aprilie 2017); sediul din Strasbourg al Consiliului Europei (26 iunie–28 iulie 2017); Galeria Jägertor din Potsdam (24 august–9 septembrie 2017). Lucrările artistului gălăţean se află în colecţii private din Europa, Statele Unite, Orientul Mijlociu, Australia şi în muzee ca Mönchehaus Museum Goslar (Germania), Mons Memorial Museum (Belgia), «Eryk Lipiński» Museum of Caricature din Varşovia (Polonia), Museum of Satire and Humor din Gabrovo (Bulgaria), Surgut Art Museum (Rusia), Museo de Humor Gráfico «Diógenes Taborda» (Argentina) etc.