Joi, 8 decembrie 2011, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc vernisajul expoziției „Despre neajunsul de a te fi născut – o explorare fotografică a gândirii lui Emil Cioran". Expoziția cuprinde imagini realizate de Andrei Conțiu, Gyuri Ilinca, Francisc Mraz (coordonatorul proiectului), Silviu Pavel și Raul Tanislav, absolvenți sau profesori ai Școlii de Poetică Fotografică din București. La vernisaj vor vorbi criticul literar Livius Ciocârlie și Francisc Mraz.
Fiecare dintre cei cinci artiști fotografi pornește de la șapte citate din opera lui Emil Cioran, cărora le asociază câte o imagine: „Ne căutăm în primul rând citate cu care să vibrăm. Ne reimaginăm spațiile și subiectele vizuale din trecutul nostru, încercăm acordarea. Dar, mai mult, căutăm în prezentul nostru vizual, căutăm peste tot scîntei de Cioran, și sunt peste tot.‟ – Francisc Mraz
Katia Dănilă, directoarea ICR Paris, este autoarea ideii şi curatoarea acestei expoziţii, care a fost prezentată în acest an omagial Emil Cioran la ICR Paris, la Festivalul de Poezie şi muzică de cameră Bistriţa şi la Muzeul Casa Mureşenilor din Braşov. Perioada în care poate fi vizitată la sediul ICR este 8-27 decembrie 2011.
Școala de Poetică Fotografică Francisc Mraz (www.fotopoetica.ro) își desfășoară activitatea în București, sub egida Fundației Culturale „Societatea de Concerte Bistrița". Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Imagine Film și TV (1989, clasa prof. Mircea Gherghinescu), Francisc Mraz a coordonat numeroase proiecte din domeniul artei fotografice, în paralel cu o intensă activitate de creație (ca fotograf, scenarist și regizor).
Acces liber.