Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România - UCIMR, Exces Music şi Accademia di Romania inaugurează, în perioada 6 – 11 august 2013, prima ediţie a cursurilor muzicale de vară „ICon Arts – Roma”.
Masterclass-ul se va încheia cu un concert susţinut de către participanţii la cursuri, la secţiunile de percuţie şi muzică de cameră. Spectacolul va avea loc în seara zilei de 11 august 2013, în sala de concerte a Accademiei di Romania.
Alături de tinerii studenţi români şi străini, pe scenă, vor evolua maeştrii Mircea Ardeleanu - percuţie (România / Elveţia) şi Adrian Mantu - violoncel, membru al cvartetului ConTempo (România / Irlanda), cu piese din repertoriul românesc şi internaţional.
Finanţatorii primei ediţii de la Roma a cursurilor IConArts sunt Institutul Cultural Român şi Swiss Arts Council Prohelvetia. Partener media: Radio România Cultural.
Informaţiile complete despre eveniment şi despre artiştii implicaţi sunt disponibile la adresa www.iconarts.ro.