- 1 October 2017 - 6 October 2017
- Etichete ICR Beijing The First Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries”
În
perioada 1 – 6 octombrie 2017, la Beijing Garden Expo Park, a avut loc
evenimentul „The First Culture and Arts Carnival between China and Central and
Eastern European Countries”, la care a fost invitat să participe Institutul
Cultural Român de la Beijing, cu un spectacol de teatru pentru copii. Marți, 3 și miercuri, 4 octombrie 2017, a avut loc reprezentația Teatrului „Ion Creangă”, un spectacol de mișcare, dans și muzică pentru copii, intitulat „La
un metru de tine”. Spectacolul a fost primit cu aplauze la scenă deschisă, pentru actorii Andra Mirescu și
Alexandru Ștefănescu.
„La
un metru de tine” este un spectacol adresat copiilor cu vârstă mică, dar și
pentru cei mai mari, care a avut premiera pe 30 iunie 2017. Creat de
Andrea Buzzetti (Teatrul La Baracca – Testoni Ragazzi, Italia), piesa de teatru ia
forma unui mic poem nonverbal. Alături Ea și de El, publicul descoperă un
univers fermecat, aflat la doar un metru distanță, care se transformă cu
ușurință prin gesturi și mișcări imaginate de coregrafa Andra Burcă. Două
persoane se întâlnesc, și, pe măsură ce
își petrec timpul împreună, încep, minut cu minut, să se cunoască unul pe celălalt. Ghidați de instinct, construiesc spațiul din jur, iar propriile lor puncte
de vedere se transformă. Oricine își poate inventa propria poveste. Poate fi
scrisă cu o privire sau cu un gest, iar dacă este scrisă cu pasiune, povestea
va schimba universul.
ICR Beijing a susținut, în perioada 1-6 octombrie 2017 și participarea fomației de muzică de jazz „YellLow” (Luiza Popescu – voce, Adelin-Andrei Petreanu – chitară/voce/sampler, Radu Marian Anghel – chitară bass, Constantin Rosu – saxofon și Alexandru Alexe – baterie), un proiect electro-jazzy-pop, înființat la București. „YellLow” au concertat la unele dintre cele mai mari festivaluri din România (Untold, Electric Castle, Airfield, Street Delivery, Transilvania International Music and Art Festival, Full Moon, Sound & Vision), prezentându-se cu succes în fața unor audiențe impresionante, alături de nume sonore internaționale: Hurts, Asaf Avidan, LP.
„The First Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries”, parte dintr-un amplu proiect „China-CEEC Cultural Season 2017”, este organizat de Biroul de Cultură Beijing (Centrul de Schimburi Culturale cu Străinătatea din Beijing), Ministerul Culturii din China, Primăria Municipiului Beijing și Primăria Districtului Fengtai și se alătură evenimentului „The First Culture and Arts Culture week between China and CEEC Countries”, care are loc în perioada 30 Septembrie - 30 Octombrie 2017, la Beijing și la care sunt invitate numeroase țări din Europa de Est și Centrală. Participarea ICR Beijing la acest eveniment contribuie la continuarea și dezvoltarea relațiilor culturale dintre China și România, unul dintre rolurile sale fiind promovarea și mediatizarea spectacolelor și nu în ultimul rând a artiștilor români.