- 15 June 2023
- Etichete Icr varsovia Icr Minitremu Ateliere Practici educationale
Cu susținerea Institutului Cultural Român de la Varșovia, grupul Minitremu de la Timișoara (Laura Borotea, Gabriel Boldiș) susține în capitalia Poloniei, în datele de 15 și 17 iunie 2023, două ateliere adresate publicului tânăr și o prezentare a practicilor educaționale alternative.
Activitățile fac parte din programul de mediere care acompaniază expoziția internațională „Spring never comes again… Children & Art in the 20th & 21st Centuries / Nu va mai fi o altă primăvară… Copiii și arta în secolele XX și XXI”, găzduit de Galeria Națională de Artă Zachęta, după un concept curatorial semnat de Joanna Kordjak. Proiectul expozițional se desfășoară sub patronajul EUNIC Varșovia, cu participarea mai multor institute din cluster, printre care și Institutul Cultural Român de la Varșovia, și prezintă atât practicile pionierilor pedagogiei moderne (Janusz Korczak, Maria Montessori sau Célestin Freinet) și educației alternative din prima jumătate a secolului al XX-lea (începând de la concepțiile moderniste, dezvoltate de Bauhaus), cât și referiri contemporane la aceste surse. Numitorul lor comun este susținerea creativității copiilor prin interdisciplinaritate, învățarea unor abilități diverse și experimentarea realității prin intermediul simțurilor. Componenta românească din expoziție include Grupul Sigma din Timișoara și celebrul Experiment Zaica (exerciții de stimulare a creativității copiilor, elaborate de profesorul de pictură Dorel Zaica).
Primul atelier susținut de grupul Minitremu, „If You Feel Like It”, din data de 15 iunie 2023, dedicat adolescenților, reia subiecte și teme de lucru din cadrul mai multor ediții ale taberei de artă contemporană Minitremu Art Camp. Ajunsă la a opta ediție, tabăra este un spațiu informal dedicat dialogului dintre artiști, teoreticieni, curatori și eleve și elevi de la licee teoretice și vocaționale din România, Moldova, Ungaria sau Cehia. Este un spațiu în care arta devine un pretext de întâlnire și colaborare, în care se formează comunități temporare, care celebrează diversitatea socială și umană.
Cel de-al doilea atelier, intitulat „Pure Joy”, din data de 17 iunie, adresat copiilor și părinților, este o mică incursiune în creația sculptorului Constantin Brâncuși și de reinterpretare prin culoare a două dintre operele de for public ale artistului: Coloana Infinită și Masa Tăcerii, parte a ansamblului sculptural de la Târgu Jiu.
Cele două ateliere vor fi completate de o scurtă prezentare adresată educatorilor despre cei zece ani de activitate Minitremu, cu accent pe instrumentele și metodele de lucru dezvoltate în urma experienței de lucru în școală și în afara ei.
Minitremu este extensia educațională a duoului artistic Monotremu, compus din Laura Borotea și Gabriel Boldiș. În continuarea unei practici ce evidențiază critic problemele din spațiul public, munca lor ca organizatori și educatori e concentrată pe construirea de alternative pedagogice și schimburi culturale. Începând din 2013, Minitremu generează mai multe instrumente pedagogice precum jucării modulare din lemn, cărți de activități, o tabără de artă contemporană de vară, diverse ateliere, precum și o serie de proiecte educative ce completează programa de învățământ din şcolile şi liceele naţionale. Scopul e de a oferi o serie de experiențe colective prin care generațiile tinere să poată intra în contact cu procese artistice care generează dialog și reflecție, le încurajează să pună mereu întrebări, să privească lucrurile din noi perspective și să-și dezvolte propria viziune despre viață.