Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a organizat joi, 5 iunie, la orele 18.30, în Bazilica Sfinţilor Bonifaciu şi Alexie din Roma, un eveniment dedicat aniversării a 15 ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România.
Manifestarea şi-a propus evocarea semnificaţiilor primei vizite a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă şi contribuţia acesteia la promovarea vocaţiei europene a României şi consolidarea relaţiilor cu Sfântul Scaun. În deschidere, au adresat alocuţiuni Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Sodano, Decanul Colegiului Cardinalilor şi Secretar de Stat emerit, Înaltpreasfinţia Sa Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi E.S. domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun.
Programul a inclus vizionarea documentarului „Ut unum sint”, realizat de Televiziunea Română, şi recitalul susţinut de Cvartetul românesc ConTempo, cuprinzând lucrări de Giacomo Puccini, Paul Constantinescu și Antonin Dvorak.
Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi TVR.
Mențiuni: Cvartetul ConTempo este format de Bogdan Șofei – vioară, Ingrid Nicola – vioară, Andreea Banciu – violă și Adrian Mantu – violoncel. Fondat în 1995, cvartetul a câștigat 14 premii internaționale, fiind din 2003 „Galaway ensemble in residence”, iar din 2013 „RTE String Quartet in residence (Radioteleviziunea irlandeză)”. Cu peste 1200 de concerte în 46 de țări, ConTempo este actualmente unul dintre cele mai dinamice și mai apreciate cvartete pe plan internațional.