Muzeul Horniman, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Londra şi cu Muzeul Bucovinei din Suceava, prezintă o expoziţie inspirată din tradiţiile pascale româneşti. În cadrul seriei Object-in-focus, peste 60 de ouă încondeiate în culori şi modele autentice vor putea fi admirate de publicul britanic şi internaţional, în perioada 2 aprilie – 30 iunie 2012. Expoziţia va fi însoţită de o proiecţie de film despre tradiţia şi tehnica pictării ouălor pascale. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate două ateliere practice, interactive, precum şi demonstraţii de încondeiere, oferite de femei meşteşugari din nordul Moldovei.
O altă atracţie oferită de Muzeul Horniman, în perioada 24 martie 2012 – 6 ianuarie 2013, este reprezentată de expoziţia The Body Adorned: Dressing London, în cadrul căreia poate fi admirat un costum popular românesc ţesut din fir de borangic, purtat în familiile de ţărani bogaţi de la începutul secolului XX. Chiar Regina Maria obişnuia să îmbrace un costum asemănător cu ocazia evenimentelor publice, exprimându-şi astfel admiraţia pentru portul şi tradiţiile româneşti.
Muzeul Horniman şi Institutului Cultural Român din Londra îşi propun ca în anul 2013-2014 să organizeze, în premieră britanică, o expoziţie de obiecte şi costume tradiţionale româneşti, dar şi alte evenimente care să pună în valoare cultura română. Colecţia de obiecte tradiţionale româneşti din muzeele britanice este impresionantă: Muzeul Horniman are peste 500 de obiecte, fotografii de arhivă şi costume populare, Muzeul British Museum are în jur de 300 de piese de ceramică, costume şi măşti tradiţionale, iar Muzeul V&A deține în jur de 100 de piese vestimentare.