- 14 June 2021
- Etichete Icr Icr tel aviv Ziua europei Europe day 2021
Zilei Europei, sub titlul "Towards a new community", va avea loc în spații outdoor din Tel Aviv, Eilat și Haifa. Delegația Uniunii Europene în Israel și statele membre participante, în colaborare cu primăriile din Tel Aviv-Yaffo, Eilat și Haifa, invită publicul larg la expoziția colectivă de artă contemporană "Towards a new community", care include lucrări video semnate de cunoscuți artiști europeni. Astfel, lucrări de artă contemporană europeană vor fi expuse în spațiul public, accesul la expoziție fiind liber pentru publicul vizitator. România va fi reprezentată în program de artiștii Irina Botea, care va prezenta lucrarea “Out of the bear”, și Alex Mirutziu, care va prezenta lucrarea “Tears are precious”. Alături de artiștii români, vor participa și artiști din Polonia, Austria, Germania, Belgia, Lituania, Irlanda, Cehia, Suedia, Slovenia, Estonia, Danemarca, Franța, Olanda, Grecia, Finlanda, Spania și Israel.
Programul evenimentului va fi următorul:
17 iunie, orele 19:00-23:00, Faleza din Eilat
19 iunie, orele 19:00-01:00, Turkish Market din Haifa
24 iunie, orele 19:00-23:00, Piața Habima din Tel Aviv
29 iunie, orele 19:00-23:00, Piața Cameri din Tel Aviv
Irina Botea Bucan este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, mai apoi specializându-se în artă şi tehnologie (urmând cursurile masterale din cadrul School of Art Institute of Chicago). Printre participările sale expoziţionale se numără cele din cadrul Bienalei de Artă de la Veneţia sau de la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, Centrul Pompidou-Paris, expunerile muzeale de la New York, Madrid, Praga sau Viena, la care se adaugă proiectele realizate în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Irina Botea utilizează diverse medii – video digital, film, instalație video, performance, fotografie — pentru a inspecta dinamica mediului politico-social și potențialul de transformare a acestuia.
În 2004 Alex Mirutziu (n. 1981) a absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și în 2008 a obținut diploma de master de la Huddersfield University (UK) în teatru și performance. Alex Mirutziu este un artist care, prin performance, instalații sau text, e preocupat de maniera în care spațiul se reorchestrează în urma unei finalități. Mirutziu folosește de asemenea în practica sa colectivul artistic, incluzând un hiper-obiect – el însuși la vârsta de 29 de ani – prin care definește structura conceptuală a practicii sale, marcată de ironia retrospectivă. Dincolo de activitatea sa artistică, Mirutziu e interesat și de practicile teoretice, colaborând cu diferiți artiști, scriitori, muzicieni, designeri sau filosofi străini sau instituții de prestigiu, precum Royal College of Arts, London, Von Kraal Theatre, Estonia, Konstfack, Stockholm, Bezalel University of Art and Design, Tel Aviv.